Programul “Rabla” – extins si la nivelul institutiilor locale

Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a declarat pe 26 februarie, într-o conferinţă de presă, că “vrea să extindă programul “Rabla” şi la autorităţile şi instituţiile locale şi centrale”.


El a mai spus că “speră să convingă Guvernul să renunţe la interdicţia legală în ce priveşte achiziţia de maşini”.

“Am discutat şi cu autorităţile locale şi centrale – şi o spun în premieră – o să discutăm la nivelul Guvernului acest lucru. Eu sper să îi lămuresc pe colegii mei din Guvern să facă o excepţie la autorităţile locale şi centrale, ca în cazul în care predau aceste maşini să aibă posibilitatea şi autorităţile să ia maşini noi, pentru că ştiţi foarte bine că este o interdicţie la nivel de Hotărâre de Guvern. Cred că este benefic, nu impietează asupra bugetului şi putem stabili unele limite, evident, deci putem spune să nu ia maşini de lux, ci până la o anumită sumă, dar, dacă au predat trei maşini sau şase maşini, să aibă posibilitatea să achiziţioneze o maşină la un preţ rezonabil”, a spus Borbely.

El a arătat că interdicţia se referă la cumpărarea de maşini noi în acest mod, nu la posibilitatea de a preda maşinile vechi.

Ministrul a precizat că şi instituţii precum Poliţia sau primăriile ar trebui să aibă posibilitatea de a se dota cu maşini noi, subliniind că există un interes general ca să dispară maşinile uzate.

 

 

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles