Prognoze economice pentru 2011

economia Romaniei intre vis si realitate foto 9am

Analiştii din România din domeniul financiar-bancar consideră că economia o să îşi reia creşterea în 2011, inflaţia se va reduce, iar principalii indici bursieri vor înregistra creşteri.

Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi-au exprimat, în cadrul unui sondaj intern, opiniile privind evoluţia a 12 indicatori macroeconomici şi a doi indicatori ai pieţei de capital pe parcursul anului 2011.

Toţi respondenţii la sondaj se aşteaptă la reluarea creşterii economice pe parcursul anului 2011 (mediana fiind 1,2%).

Alte perspective:

– persistenţa unei inflaţii ridicate deşi în scădere substanţială faţă de finalul anului 2010 (4,3% in decembrie 2011), însă peste limita superioară a intervalului ţintit de BNR);

– se aşteaptă la reducerea ratei de politică monetară;

– încadrarea în tinta de deficit bugetar convenită cu FMI şi UE este privită cu scepticism;

– deficit bugetar de circa 5% din PIB faţă de ţinta de 4,4% din PIB;

– o performanţă mai bună a investiţiilor străine directe în 2011 faţă de 2010;

– evoluţia cursului de schimb EUR/RON o să fie una stabilă în 2011, însă există şi opinii ce indică o uşoară tendinţă de apreciere a leului faţă de moneda europeană pe parcursul acestui an;

– în cazul ratelor dobânzii (ROBOR la trei luni) se estimează stabilitate, existând şi posibilitatea unei majorări uşoare;

– în cazul pieţei de capital, analiştii se aşteaptă la o creştere de circa 11% pentru indicele BET (raportată la valoarea actuală de circa 5.780 de puncte) şi de circa 28% în cazul BET-FI (faţă de valoarea actuală de circa 23.500 de puncte).

AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008 şi care reuneşte peste 60 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.

indicatori 2011 sursa: Wall-street.ro

sursa: Wall-Street.ro

What Next?

Related Articles