Primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, văzut de presa străină

candidati presedintie Romania. foto foaianationalaPe 2 noiembrie, 2014, adică în urmă cu aproape o zi s-a desfăşurat în România primul tur al alegerilor pentru preşedinţie. Ca niciodată până acum, şi-au depus candidatura 14 persoane, unii foşti şi/sau actuali politicieni, alţii, pur-şi-simplu, cetăţeni români, cu afaceri mai mici sau mai mari în diferite domenii.
Spre deosebire de 2009, participarea la vot, în general vorbind, a fost mai mică cu 6 procente. Probabil, va fi mai mare în turul 2.
Deocamdată, actualul premier al României, Victor Ponta, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit exit-poll-urilor. Acesta l-a învins pe principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, cu care se va confrunta în turul doi.

Toate acestea au fost oglindite, fireşte, în presa internaţională, care apreciază “că jocul rămâne deschis”.

REUTERS notează că “premierul Victor Ponta a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit exit-poll-urilor, învingându-l pe principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, un primar etnic german susţinut de două partide de dreapta, cu care se va confrunta în turul doi, la 16 noiembrie”.

ASSOCIATED PRESSS reţine faptul că “sondajele efectuate la ieşirea de la urne arată că premierul şi primarul Sibiului se vor înfrunta în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial după ce nici unul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea din primul tur”. “Pe primul loc s-a clasat premierul Victor Ponta, un fost procuror a cărui popularitate nu pare să fi fost grav afectată de anchetele de corupţie care vizează membri ai partidului său”, notează AP.

DEUTSCHE WELLE precizează că “premierul Ponta a promis că va reduce taxele şi va creşte pensiile, subliniind nevoia de a menţine relaţii bune atât cu Uniunea Europeană, cât şi cu China. El a anunţat, recent, creşterea cu 10% a salariilor în sectorul sanitar, mărindu-şi astfel popularitatea.
Agenţia germană DPA, consideră că “turul doi al campaniei ar urma să se concentreze tot pe corupţie, o problemă care afectează România şi îi aduce critici din partea Uniunii Europene”. “În plus, Ponta şi Iohannis ar urma să profite de timpul rămas pentru negocieri cu unii dintre contracandidaţii lor de la scrutinul de duminică (2.11.2014. nr.)

BLOOMBERG notează că, “promisiunile lui Ponta de a îmbunătăţi nivelul de trai prin acordarea de salarii şi pensii mai mari l-au ajutat să depăşească scandalurile de corupţie şi spionaj care i-au umbrit campania electorală”. Şi adaugă faptul că, “victoria sa nu a fost suficientă pentru a câştiga alegerile din primul tur.

“Lupta din runda finală va fi destul de strânsă”, a declarat pentru Bloomberg Cristian Ghinea, de la Centrul Român de Politici Europene. “Iohannis încă mai poate recupera diferenţa. Dacă până astăzi aş fi pariat pe o victorie clară a lui Ponta, acum nu mai sunt atât de sigur”, a adăugat el.

FRANCE PRESSE, într-un articol cu titlul “Victor Ponta pe primul loc la prezidenţiale, jocul rămâne deschis”, apreciază că “duelul dintre Ponta şi Iohannis se anunţă mai strâns decât se preconiza”.

“Jocurile pentru turul doi nu sunt făcute, multe depind de indicaţiile pe care le vor da candidaţii eliminaţi după primul tur”, a declarat pentru AFP sociologul Mircea Kivu, în opinia căruia fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei ar urma să le ceară simpatizanţilor săi să voteze cu Iohannis, iar fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, cu Ponta.

AFP relatează şi despre incidentele înregistrate la unele secţii de votare din străinătate, în special la Paris, Londra şi Viena, unde alegătorii aşteptau la cozi pentru a putea vota, şi aminteşte că în 2009, actualul preşedinte Traian Băsescu a câştigat cel de-al doilea mandat datorită sufragiilor românilor din străinătate.

Însă, spre deosebire de 2009, acum, s-a putut observa clar faptul că era practic imposibil de votat la un interval de 30 de secunde, manieră în care Traian Băsescu a câştigat al doilea mandat de preşedinte. Aşadar, abia după 5 ani, a ieşit la iveală felul în care Băsescu a ajuns “să mai păstorească” bietul popor român…

 

Sorina Bruj

What Next?

Related Articles