Primul Summit Mondial al Presei

Ziarişti din toată lumea au participat, timp de două zile, în capitala Chinei, la  primul Summit Mondial al Presei, pe care Republica Populară Chineză, prin agenţia de presă XINHUA, l-a găzduit cu ospitalitate.

În cadrul Summitului s-a dezbătut modul în care presa se adaptează schimbărilor din lumea contemporană şi dezvoltării rapide a noilor tehnologii informatice.

Concluziile desprinseau fost următoarele:

- ţările dezvoltate trebuie să acorde un sprijin celor subdezvoltate (în care accesul la tehnologiile informatice nu depăşeşte nici 5%-10%);

- trebuie identificate noi soluţii de finanţare şi de generare de profit;

- trebuie creat sentimentul de “responsabilizare” în ceea ce priveşte exactitatea, obiectivitatea şi acurateţea informaţiei, pe care, prin intermediul  Internetului, o poate genera oricine.

 

 

Sursa: RADOR

 

What Next?

Related Articles