Preşedintele Poloniei propune o soluţie pentru criza creată de modul de reformare a Justiției

Preşedintele Poloniei Andrzej Duda foto economica.net

Preşedintele Poloniei Andrzej Duda foto economica.net

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a propus o soluţie de compromis pentru criza politică creată de reformele juridice, reforme care au generat o serie de proteste în capitala țării. Acesta a oferit varianta de a exista o majoritate de trei cincimi în Parlament pentru a selecta judecătorii. Mai mult, liderul statului a declarat că în situaţia în care proiectul sau de lege nu este aprobat el va refuza să susţină reforma controversată a Curţii Supreme.

Preşedintele a declarant următoarele: “Unica manieră prin care voi aprobă reformarea Curţii Supreme este aprobarea de către entitatea legislativă a proiectului pe care l-am prezentat”, evidenţiind faptul că se opune “politizării” sistemului judiciar.

De curând, Parlamentul a aprobat o moţiune care le conferă membrilor săi capacitatea de a selecta persoanele care deţin abilitatea de a nominaliza judecătorii. O tentativă de a reformata sistemul judiciar trebuie semnată şi de preşedintele ţării.

Există numeroase voci care se opun acestei decizii întrucât rezoluţia subminează independenţa puterii judiciare, atentând totodată la valorile susţinute de democrație.

Soluţionarea propusă de preşedintele polonez este necesitatea îndeplinirii mai multor condiţii pentru a face parte din corpul de nominalizaţi, consensul membrilor Parlamentului constituind o condiţie necesară, dar nu suficientă.

Cu alte cuvinte, cel puţin un alt partid ar trebui să fie de acord cu propunerile făcute de cel aflat la putere, anume Partidul Lege şi Dreptate (PiS). Preşedintele a afirmat că în situaţia în care propunerea să nu este acceptată, el nu va aproba o moţiune care se dezice opiniei majoritare.
Preşedintele este un fost membru al partidului Lege şi Dreptate, fiind nominalizat la preşedenţie chiar de liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, însă relația dintre cei doi este una tensionată.

 Luana Hușariu, InfoMondo

Surse: BBC

 

What Next?

Related Articles