Preşedintele Egiptului Mohamed Mursi respinge ultimatumul armatei

egipt, cairo, piata Tharir. googlePreşedintele Mohamed Mursi a respins ultimatumul  de 48 de ore – impus luni, 1 iulie – de către armată, în vederea identificării unei soluţii la criza politică din Egipt, afirmând că “nu a fost consultat şi că  îşi va urma propriile planuri pentru soluţionarea criezi politice”.Ultimatumul a fost emis luni, 1 iulie de către generalul Abdel Fattah al-Sisi. În urma acestor declaraţii, membri ai Frăţiei Musulmane au afirmat că acţiunile armatei denotă pregătirea unei lovituri de stat.

Numărul protestatarilor care au ieşit în stradă  s-a ridicat la peste 14 milioane, iar mare parte dintre ei au cerut demisia lui Mursi.

În urma protestelor şase miniştri din cabinetul lui Mursi şi-au dat demisia, ultimul fiind ministrul de Externe. Mursi a pierdut şi sprijinul consilierului militar – Sami Enan – care a renunţat la funcţie  şi a declarat că “armata va fi alături de popor”.

Flavius Rusu, InfoMondo

Surse: Aljazeera, BBC

 

h

What Next?

Related Articles