Presedintele ceh nu mai impune nicio conditie pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona

Preşedintele ceh Vaclav Klaus a declarat că “nu va mai impune nicio condiţie pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona, după ce liderii din ţările membre UE au acceptat să acorde Cehiei derogarea pe care a cerut-o”.


“Nu intenţionez să impun condiţii suplimentare pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona”, a declarat Klaus. “Consider rezultatul obţinut pe 29 octombrie, – la summitul Consiliului European de la Bruxelles- maximul posibil”, a adăugat şeful statului ceh, un eurosceptic.

Pe 29 octombrie, liderii UE au acordat Cehiei derogarea cerută de preşedintele ceh, Vaclav Klaus, în schimbul semnării Tratatului.

Şeful statului ceh cerea ca ţara sa să beneficieze de o derogare de la Carta europeană a drepturilor omului, pentru a împiedica restituirea bunurilor germanilor sudeţi expulzaţi în 1945.

Curtea Constituţională cehă, sesizată de deputaţii eurosceptici, urmează să decidă în 3 noiembrie dacă Tratatul de la Lisabona este conform legii fundamentale a ţării.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat că “Tratatul de la Lisabona va intra, fără îndoială, în vigoare în 1 decembrie”.

 

 

Sursa:  NewsIn

What Next?

Related Articles