Premiul Nobel pentru pace – Barack Obama

Preşedintele american Barack Obama primeşte Premiul Nobel pentru Pace pentru “eforturile sale de consolidare a diplomaţiei internaţionale şi a cooperării între popoare”, potrivit comitetului norvegian care acordă acest premiu.

Autorităţile norvegiene au explicat că “preşedintele SUA este printre puţinii care au reuşit să atragă atenţia întregii lumi şi să dea speranţe atâtor oameni pentru o viaţă mai bună”.

Strategia de politică externă a lui Barack Obama s-a remarcat, de altfel, încă din perioada campaniei electorale, când viitorul şef al Casei Albe îşi anunţa disponibilitatea de a negocia inclusiv cu lideri consideraţi duşmani ai Statelor Unite.

Obama a pledat pentru dialog şi respect reciproc în multe dintre discursurile majore rostite de la începutul mandatului.

Pe de altă parte, a lansat proiectul dezarmării nucleare. Unul dintre momentele semnificative a fost discursul rostit la începutul lunii aprilie, la Praga. Cu acest prilej, preşedintele SUA a insistat că “speranţa de a trăi într-o lume fără astfel de arme nu ar trebui să pară absurdă”. Casa Albă preciza că pentru a ajunge la o interzicere completă a testelor nucleare, administraţia lui Barack Obama va încerca să facă astfel încât tratatul internaţional pe această temă să poată intra în vigoare. Barack Obama a discutat subiectul şi cu omologul său rus, Dmitri Medvedev.

În acest an, numărul candidaturilor a fost unul record, de 205. Laureatul câştigă o medalie de aur, o diplomă şi un cec de aproape un milion de euro.

 

Sursa: Associated Press, RADOR

What Next?

Related Articles