Posibilă înjumătăţirea perioadei de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului

Perioada de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului ar putea fi modificată. Cuantumul va rămâne însă neschimbat. Declaraţia aparţine ministrului Muncii, Ioan Botiş.
Ministrul Muncii a spus că “sunt mai multe variante de modificare a reglementărilor privind indemnizaţia pentru creşterea copilului”.

Una dintre variantele luate în calcul se referă la înjumătăţirea perioadei de acordare a indemnizaţiei, de la doi la un an, potrivit unor surse, citate de MEDIAFAX.

Premierul Emil Boc spunea în 20 septembrie, că “Guvernul intenţionează să regândească indemnizaţia de creştere a copilului, reducând generozitatea unor astfel de plăţi”.

Sincer vorbind, şi în acest caz premierul se dovedeşte a fi “un habar-nist”, pentru că, pentru o femeie care a fost angajată înainte de a rămâne în concediu post-natal, angajatorul a contribuit, lunar, la plata părţilor sociale. Deci, femeia respectivă, din salariul său a contribuit la bugetul statului. Nu statul a fost cel generos!

Curtea Consituţională a validat, în 25 iunie, reducerea sumelor acordate ca indemnizaţie pentru creşterea copilului cu 15%, care nu va putea, însă, să scadă mai jos de 600 de lei.

Anterior reducerii, indemnizaţia pentru creşterea copilului era de 85% din media veniturilor salariale nete din care se plătesc contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, realizate în ultimul an.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles