Posibilă constituire a unei forţe ONU de menţinere a păcii în Siria

sediul ONU. foto UN org

ONU intenţionează să elaboreze un proiect de constituire a unei forţe de menţinere a păcii în Siria în cazul unei încetări a focului  în teren
Anunţul a fost făcut de şeful pentru operaţiuni de menţinere a păcii ale ONU, Hervé Ladsous, relatează AFP, preluat de AGERPRES.
“Confirm faptul că reflectăm la ceea ce se va întâmpla în cazul unei încetări a focului şi a găsirii unei soluţii politice, la ceea ce putem face pentru a contribui la siguranţa şi protecţia civililor”, a declarat Ladsous într-o conferinţă de presă la New York, care coincidea cu vizita la Damasc a mediatorului ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, Lakhdar Brahimi.
“Ne pregătim să acţionăm dacă este necesar şi dacă un mandat este aprobat de Consiliul de Securitate al ONU pentru a desfăşura o astfel de forţă”, a adăugat Ladsous.
Consiliul ar urma de fapt să dea “undă verde” unei astfel de iniţiative.

Însă cei 15 membri ai Consiliului sunt profund divizaţi în această chestiune, deoarece Rusia şi China îşi protejează aliatul sirian împotriva oricărei presiuni, prin dreptul lor de veto.

Ladsous a subliniat că este prematur să avanseze o cifră referitoare la efectivele unei eventuale forţe şi că aceasta va depinde de misiunea sa precisă.
În urmă cu câteva zile, Ahmad Ramadan, şeful Biroului de informare al Consiliului Naţional Sirian (CNS), principala instanţă a opoziţiei, a indicat că Brahimi ar intenţiona desfăşurarea unei forţe de menţinere a păcii în Siria, ceea ce Brahimi a dezminţit ulterior.

 

 

Sursa: ONU org, AGERPRES

What Next?

Recent Articles