Posibila comisie de ancheta parlamentara in cazul Udrea

Cazul Ridzi tinde să nu rămână singular. După toate probabilităţile ministrul Turismului, Elena Udrea, va fi anchetată de o comisie parlamentară privind cheltuirea de fonduri publice în scop personal sau al partidului (PD-L).


În acest sens, Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, că PSD va lua o decizie în privinţa înfiinţării unei comisii în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea, sâmbătă dimineaţă, în cadrul unui for statutar al partidului.

Întrebat dacă este de acord cu înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru ministrul Turismului, Elena Udrea, aşa cum a solicitat PNL, Geoană a răspuns: “Probabil că da, dar vom lua această decizie într-un for statutar, sâmbătă dimineaţă”.

Geoană a precizat, totodată, că fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Ioacob Ridzi dar şi “alte doamne ministru” au brevetat o adevărată reţetă de sifonare a banului public.

Geoană a mai arătat că, în opinia sa, trebuie făcută lumină, până la capăt, indiferent de consecinţe şi numele persoanelor implicate.

Întrebat dacă PSD îi va sprijini pe liberali în ceea ce priveşte constituirea unei comisii în cazul Elenei Udrea, Geoană a precizat: “Îi vom sprijini în aflarea adevărului despre indiferent ce demnitar din România care doreşte să breveteze sau să aplice brevetul Ridzi pentru sifonarea banului public”.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că liberalii au decis în BPC iniţierea demersurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind activitatea ministrului Turismului, Elena Udrea, mandataţi în acest sens fiind deputaţii formaţiunii.

Potrivit liderului PNL, în cazul Udrea este vorba despre “cheltuirea banilor publici pentru publicitate electorală, pentru imagine personală a ministrului”. “Cred că trebuie să cunoaştem din nou foarte bine dacă lucrurile stau aşa, în ce proporţie, în ce măsură, pentru că e obligaţia noastră ca parlamentari să vedem cum se cheltuieşte banul public de chiar reprezentanţii Guvernului, de chiar cei care au obligaţia în faţa cetăţenilor şi contribuabililor să gestioneze aceşti bani într-o perioadă de criză, în care tuturor li se cere să fie solidari, răbdători şi să accepte sacrificii”, a motivat preşedintele PNL.

sursa: MEDIAFAX; Realitatea.net

What Next?

Related Articles