Posibil, femeile sa iasa la pensie la 63 de ani si barbatii, la 65

Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a adoptat, recent (mai exact, pe 2 iunie) un amendament PSD-PDL care propune ca vârsta standard de pensionare pentru femei să fie redusă la 63 de ani. Din proiectul de lege a fost menţinută prevederea privind vârsta de pensionare pentru bărbaţi: la 65 de ani.

Astfel, deputaţii au modificat prevederile legii iniţiate de Guvern care stipulau, la articolul 53, că  vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, adoptând un amendament PSD-PDL prin care se propune micşorarea cu doi ani a vârstei de pensionare a femeilor.

Potrivit amendamentului menţionat, “vârsta standard de pensionare este 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei”, atingerea acestei vârste realizându-se prin creşterea vârstelor standard de pensionare conform eşalonării prezentate în anexe.

Această modificare a generat oarecare “supărări” din partea celor din arcul guvernamental. Astfel, Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu s-a declarat surprins într-un mod neplăcut de  această decizie a Comisiei pentru Muncă din Parlament.

„Nu vreau să critic Parlamentul, dar am fost neplăcut surprins de o decizie a Camerei Muncii, care a votat un proiect ce prevedea o vârstă de pensionare de 63 de ani în loc de 65, şi trebuie semnalat că în acest fel nu proiectăm şi prevenim impactul puternic negativ al trendului demografic de îmbătrânire a popualţiei”, a mai spus Lăzăroiu.

“Deşi conform legii vârsta de pensionare pentru bărbaţi este de 64 de ani, vârsta medie de pensionare reală în rândul populaţiei masculine este de 57 de ani”, a mai spus Lăzăroiu.

La femei, vârsta legală de pensionare este de 59 de ani – însă a atras atenţia Lăzăroiu, “vârsta medie de pensionare

reală a femeilor este de 56 de ani”.

Prin urmare, concluzia lui Lăzăroiu a fost următoarea: „Când deja avem aceste discrepanţe,  vârsta de pensionare trebuie crescută,  nu scăzuta, mai ales în contextul tendintei demografice negative”

“În viitoarele decizii, în lege vor fi luate în considerare toate aceste aspecte, precum şi cel demografic”, a mai declarat Lăzăroiu”.

 

Sursa:  MEDIAFAX

What Next?

Related Articles