Posibil ca sa se elimine interdictia cumul salariu si pensie de la stat

Fiindcă tot se apropie data de 1 iulie, dată la care cei care aveau venituri din două locuri de la stat, respectiv pensie şi salariu de la stat, ar fi posibil ca aceştia să nu se mai impacienteze. Plenul Senatului urmează să se pronunţe prin vot asupra posibilităţii eliminării interdicţiei de cumul al salariului cu pensia şi introducerea în loc, a unei impozitări progresive.


Asupra celei de-a doua variante liberalii, social-democraţii şi udemeriştii au căzut deja de acord în Comisia de muncă.

Comisia de muncă modifică intenţia guvernului şi lasă posibilitatea cumulului, dar introduce impozitarea progresivă.

Exemplificând, dacă nivelul pensiei nete este mai mic sau egal cu salariul mediu brut pe economie, atunci veniturile salariale sau cele asimilate lor se impozitează cu 16%.

Dacă nivelul pensiei nete încasate este mai mare decât salariul mediu brut pe economie, dar mai mic sau egal cu 4 salarii medii brute, atunci veniturile salariale sau cele asimilate lor se impozitează cu 30%.

Dacă pensia netă încasată este mai mare decât nivelul a 4 salarii medii brute pe economie, dar mai mic sau cel mult egal cu 8 astfel de salarii, atunci veniturile salariale sau cele asimilate lor se impozitează cu 60%.

Dacă nivelul pensiei nete încasate este mai mare decât nivelul a 8 salarii medii brute pe economie, atunci veniturile salariale sau cele asimilate lor se impozitează cu 80%.

În aceste condiţii, restul prevederilor Guvernului, legate de optarea pentru un tip de venit sau altul, nemaifiind necesară, sunt eliminate.

 

 

Sursa:  NewsIn

What Next?

Related Articles