Politistii au salariile asigurate pana la sfarsitul anului

În urma protestelor poliţiştilor, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, le-a promis sindicaliştilor Pro Lex că plata salariilor va fi asigurată până la sfârşitul anului. Problema chiriilor rămâne însă, în mod cert, nerezolvată.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor, Pro Lex, Vasile Lincu, a declarat următoarele:

“În afara faptului că ne-a asigurat că vor fi bani de salarii până la sfârşitul anului, la următoarea rectificare bugetară, ne-a spus că nu vor fi bani de chirii, deci nu s-a găsit o soluţie, şi nici nu se vor angaja alţi oameni, deci practic nu avem şanse să acoperim deficitul de personal. Cel mai grav este că deficitul de personal conduce la ore suplimentare, şi acestea nu vor fi compensate cu timp liber corespunzător”. 

Sute de poliţişti au participat pe 11 august, timp de două ore, la un miting în faţa Ministerului Administraţiei, nemulţumiţi de fondurile alocate sectorului şi de faptul că aproximativ 12.000 de poliţişti nu şi-au primit chiria pentru următoarele luni.

 

Sursa: RADOR

What Next?

Related Articles