Plata datoriilor la bugetul de stat – amanata in cazul firmelor lovite de criza

Primul-ministru Emil Boc a anunţat, la finalul şedinţei de guvern de pe 30 iunie că “Executivul a adoptat două măsuri importante din cadrul măsurilor anticriză. Acestea ar fi următoarele:


- amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen, ca urmare a efectelor crizei economico-financiare;
- capitalizarea Fondului de Contra-garantare pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii cu 105 milioane de lei.

Prima măsură are ca scop sprijinirea firmelor care, la data de 30 septembrie 2008, nu aveau datorii la bugetul de stat şi care şi-au agravat situaţia financiară din cauza efectelor crizei economice şi sunt în prag de execuţie silită.

„Venim în sprijinul acestor firme în felul următor: amânăm plata obligaţiilor fiscale pe o perioadă de 6 luni de zile cu condiţia ca aceste firme să-şi achite obligaţiile scadente în fiecare lună” a explicat premierul Boc.

Referindu-se la cea de-a două măsură adoptată de Guvern, de capitalizare a Fondului de Contra-garantare pentru IMM-uri cu 105 milioane de lei, primul-ministru a precizat că şi această decizie vizează tot sprijinirea mediului de afaceri în această perioadă dificilă.

„Prin această măsură firmele vor avea la îndemână un instrument de finanţare prin care pot să-şi acopere cheltuielile necesare fie pentru derularea producţiei, fie pentru partea de co-finanţare la proiectele europene” a declarat premierul Emil Boc.

 

 

Sursa: comunicat al Guvernului României

What Next?

Related Articles