Petro Poroşenko: “nu se pune problema unei federalizări a Ucrainei”

Petro Porosenko. foto euronewsPreşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat într-un discurs rostit în cadrul Radei Supreme, referitor la situaţia politică internă şi externă a ţării, că “nu se pune problema unei federalizări a Ucrainei, potrivit Unian., citat de AGERPRES.
“În prezent, 100% dintre ucraineni se pronunţă pentru un stat unitar. Majoritatea constituţională vede statul ucrainean ca fiind unitar. Nu va exista niciun fel de federalizare’, a declarat Poroşenko.

Preşedintele Ucrainei şi-a exprimat convingerea că a procedat corect când a dizolvat fostul parlament.

“Primele alegeri corecte din istoria noastră au înnoit componenţa Radei Supreme în proporţie de 50%”, a mai spus liderul ucrainean.

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Herman Van Rompuy, nu a exclus miercuri o variantă de soluţionare a crizei din Ucraina care să presupună federalizarea acestei ţări.

“Este nevoie de o soluţie complexă pentru Ucraina, ca acest stat să fie unul descentralizat sau federalizat”, a spus Rompuy.

Unii oficiali germani s-au pronunţat pentru federalizarea Ucrainei. Potrivit vicecancelarului german Sigmar Gabriel, “conceptul înţelept al federalismului este singura cale practicabilă” (în cazul crizei ucrainene).

Soluţia federalizării Ucrainei este promovată de mai multă vreme de Rusia.
“Ucraina este o mare ţară europeană, cu o cultură europeană, însă această ţară are viitor doar dacă acceptă ideea federalizării”,a afirmat chiar preşedintele rus,Vladimir Putin.

Sursa: Unian, AGERPRES

What Next?

Related Articles