PE dezbate finanţarea unui program pregătitor în domeniul cercetării şi tehnologiei militare

Parlamentul European. foto PE

Parlamentul European. foto PE

Parlamentul European dezbate în plen finanţarea unui nou program pregătitor în domeniul cercetării şi tehnologiei militare. Acest program ar trebui să debuteze în 2017, potrivit EU Observer, citat de AGERPRES. “Este vorba despre aproximativ 25 de milioane de euro pe an pentru următorii şapte ani ce vor fi alocaţi pentru un ciclu preparator care va duce la înfiinţarea unui program de cercetare în domeniul militar al UE începând din 2021.


Decizia ce urmează să fie adoptată de europarlamentari reprezintă o schimbare a direcţiei în UE şi le va permite companiilor din domeniul armamentului şi echipamentelor militare accesul la fonduri europene, până acum interzise cercetării militare, scrie EU Observer.
Proiectul inclus în proiectul de buget al UE exprimă, printre altele, nevoia de a lansa un proiect demonstrativ la scară largă în 2017 pentru a arăta, experimental, noua tehnologie şi potenţialul inovativ al UE.

EU Observer

What Next?

Related Articles