Opoziţia siriană a înfiinţat un Consiliu Naţional

În scopul înlăturării de la putere a dictatorului sirian Bashar al-Assad, mai multe grupări de opoziţie siriene au înfiinţat la Istanbul, un Consiliu Naţional.
Scopul Consiliului este unificarea eforturilor opoziţiei în vederea răsturnării guvernului preşedintelui Bashar al-Assad.

Unul din liderii opoziţiei siriene, Bourhan Ghalioun, a anunţat că, Consiliul reuneşte grupurile aflate în opoziţie în interiorul şi în afara Siriei, pentru răsturnarea “paşnică” a guvernului Assad.

Potrivit lui Ghalioun, Consiliul respinge amestecul străin în Siria.El a făcut însă apel la protecţie internaţională a civililor sirieni.
Guvernul lui Assad a folosit forţa militară în încercarea de a înăbuşi opoziţia. Opoziţia protestează de aproape 7 luni, de cele mai multe ori paşnic, cerând să se pună capăt celor 11 de ani de guvernare autocratică.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite cel puţin 2700 de oameni au fost ucişi în represiunile militare. Guvernul sirian susţine că cel puţin câteva sute din cei ucişi făceau parte din “grupuri armate teroriste.”

Noul Consiliu Naţional este format dintr-o adunare generală, un secretariat general şi un comitet executiv ai cărui membri vor prezida Consiliul, prin rotaţie.

Mai multe grupuri siriene aflate în opoziţie au aderat la acest Consiliu. Din el fac parte şi membri Frăţiei Musulmane siriane, facţiunea kurdă, grupul pro-democraţie Declaraţia din Damasc,cu sediul în capitala Siriei, şi Comitetele Locale de Coordonare, care au condus protestele de stradă stradă.

În ultimelele confruntări cu insurgenţii, trupele guvernamentale au recâştigat controlul asupra oraşului Rastan. Din rîndurile armatei, cei care au dezertat s-au alăturat opoziţiei.Insurgenţii au reuşit să se retragă înainte de ocuparea oraşului.
Surse: AP, AFP, Reuters, Global Security

What Next?

Related Articles