ONU: noi convorbiri de pace referitoare la Siria la începutul lui aprilie

experti ONU in Siria.foto rfi

experti ONU in Siria.foto rfi

Convorbirile de pace referitoare la Siria vor fi reluate în jurul datei de 9-10 aprilie. Declaraţia a fost făcută de Emisarul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, la încheierea unei prime runde de discuţii între reprezentanţii regimului şi opoziţie, la Geneva, relatează AFP, citată de AGERPRES.
Delegaţia de la Damasc a cerut să revină în Elveţia numai după alegerile parlamentare pe care regimul sirian le organizează pe 13 aprilie.

“Prima etapă a procesului de pace privind Siria a permis stabilirea bazelor pentru discuţii de fond, dar vor fi necesare presiuni ale Moscovei asupra regimului sirian pentru ca acesta să-şi asume angajamentul în cadrul procesului”, a declarat pe 24 martie reprezentanţii opoziţiei siriane.

“Am fixat, poate, bazele pentru ca discuţii de fond să poată avea loc runda următoare”, a declarat opozanta siriană, Bassma Kodmani, în cursul unei conferinţe de presă la Geneva.

Secretarul de stat american, John Kerry, a sosit la Moscova şi urma să aibă o întrevedere cu preşedintele rus, Vladimir Putin, cu privire la eforturile de pace pentru Siria.

Regimul sirian şi opoziţia au început la 14 martie discuţii indirecte sub egida ONU în speranţa de a găsi o soluţie politică la războiul din Siria care s-a soldat deja cu aproximativ 280.000 de morţi şi cu milioane de refugiaţi.

AFP, Agerpres

What Next?

Related Articles