ONU decide retragerea jurnaliştilor de pe vasele ce vor transporta armele chimice siriene

experti ONU in Siria.foto rfi

experti ONU in Siria.foto rfi

ONU şi OPCW au emis un ordin potrivit căruia întregul personal non-operaţional, printre care şi jurnaliştii, să părăsească misiunea internaţională care se ocupă cu colectarea de elemente componente din arsenalul chimic al Siriei.

Potrivit BBC mondial, jurnaliştilor li s-a acordat o oră pentru a-şi strânge bagajele, înainte de a fi transportaţi din zona respectivă.

Un reprezentant al OPCW a declarat pentru postul BBC că va fi impusă o interdicţie pentru presă timp de câteva săptămâni, pe fondul gradului ridicat de sensibilitate al operaţiunii.

ONU a refuzat să facă declaraţii.

Înlăturarea jurnaliştilor de pe vasele care vor transporta armele chimice a condus la speculaţii potrivit cărora containerele ar putea fi pregătite pentru colectare în portul sirian Lattakia, în zilele următoare.

Sursa: BBC mondial, AGERPRES

What Next?

Related Articles