ONU condamnă valurile de atentate teroriste din Irak

Logo ONU. foto wikipedia

Logo ONU. foto wikipedia

Cel puţin 40 de oameni au fost ucişi într-un val de atentate în Iraq, marţi, 2 iulie. Dintre aceştia, peste 30 au murit în capitala Bagdad.

Atentate au avut loc şi în alte oraşe din Irak: Basra, Amara şi Samawa, oraşe cu populaţie majoritar şiită.

Patru oameni au fost ucişi în oraşul Baquba – situat la nord-est de Bagdad – în urma unei explozii provocate de un atentator sinucigaş în timpul unei ceremonii funerare.

Tensiunile dintre şiiţi şi suniţi au crescut în ultimele luni, suniţii susţinând că sunt marginalizaţi de către guvernul şiit condus de Nouri Maliki.

Atentatele şi atacurile teroriste au ucis peste 2.500 de persoane în ultimele trei luni. Cea mai sângeroasă lună a fost luna mai, 1.045 de persoane, dintre care 963 de civili au fost ucişi, potrivit ONU. În luna iunie 761 de persoane au fost ucise, cea mai afectată zonă fiind cea a Bagdadului cu – 950 de victime – dintre care, 258 de morţi.

ONU condamnă atacurile teroriste şi îndeamnă autorităţile irqiene să ia toate măsurile necesare pentru a opri vărsarea de sânge.

Surse: BBC, ONU

Flavius Rusu, InfoMondo

What Next?

Related Articles