ONU cere ridicarea gradului de alertă privind acordarea de ajutor umanitar Siriei

Consiliul de Securitate al ONU foto UN.org

Într-un comunicat al ONU dat publicității se arată că gradul de alertă privind acordarea de ajutor umanitar civililor sirieni trebuie ridicat. Aceasta, în primul rând, datorită creșterii numărului celor care au nevoie de un astfel de ajutor. Astfel numărul celor care se refugiază din fața violențelor armate a ajuns la 2,5 milioane de oameni.
Adjunctul Secretarului general al ONU a declarat în cadrul Consiliului de Securitate că trebuie să crească presiunea exercitată de ONU, de liderii statelor membre pentru strângerea de fonduri destinate celor aflați în dificultate și pentru obținerea dreptului de acces a cât mai multor organizații non-guvernamentale caritabile pe teritoriul Siriei.
Totodată, acesta a cerut atât forțelor guvernamentale cât și celor de opoziției siriene să asigure protecție organizațiilor caritabile care distribuie ajutoare și care asigură evacuarea civililor din zona de conflict.

sursa: comunicat ONU

What Next?

Related Articles