Oare chiar vor creste salariile cadrelor didactice?

Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, a declarat la finalul întâlnirii de la Ministerul Educaţiei că “cea mai mare creştere a salariului va fi pentru debutanţii din Educaţie, de la aproximativ 1.100 lei brut cât au în prezent la peste 3.000 lei, iar cadrele didactice cu vechime în sistem vor avea o creştere a salariului cu aproximativ 80%”.


Sindicatele şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei au căzut de acord ca învăţătorii cu studii de lungă sau scurtă durată să fie încadraţi la fel ca profesorii.

La rândul lor, reprezentanţii “Alma Mater” au precizat că reprezentanţii Ministerului au fost de acord cu propunerile federaţiei, fără a preciza exact unde se vor încadra cadrele didactice din sistemul universitar.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles