O zi de 24 ianuarie mai altfel decât până acum

Hora Unirii de la Iasi. foto antena3

24 Ianuarie. 153 de ani de la Mica Unire cum a fost numită mai recent. Cum este marcată această zi? Păi, din perpectiva politică aş putea exemplifica aşa:
Boc cel huiduit în pieţele din toată ţara şi căruia i se cere demisia a transmis un mesaj cu prilejul aniversării Zilei Unirii Ţării Româneşti cu Moldova; în mesaj acesta afirmă că “şi în prezent, ca şi în urmă cu 153 ani, este nevoie de “UNITATE” pentru a apăra interesele României şi de înţelepciune politică în actuala conjunctură socială şi economică”. Deci Boc, trăieşte în lumea lui, a păpuşilor, unde nu există manifestaţii, doar jocuri de păpuşi…
În Parlamentul României are loc o şedinţă solemnă, la care vor participa DOAR cei din partea coaliţiei aflate la putere. Ceilalţi, mă refer la liderii USL, participă la Iaşi, la manifestările dedicate acestei zile. Adică sunt prezenţi în teritoriu, aşa cum se obişnuia până în acest ianuarie fierbinte.

Despre preşedinte apăruse zvonul că va merge la Focşani. Însă, nici până acum, din partea administraţiei prezidenţiale nu există nicio informaţie în acest sens. În această zi, preşedintele nu mai are chef de băi de mulţime. I-au ajuns huiduielile de anul trecut, lansate cu prilejul lui 24 ianuarie.

Potrivit declaraţiilor unora dintre PDL-işti, Traian Băsescu nu va participa nici la şedinţa solemnă din Parlament, deşi acolo merg doar cei care sunt “pe sufletul” preşedintelui…

În plan social, al manifestării atitudinii civice, vor avea loc mişcări de protest.
Protestele sunt organizate de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi de membrii din 16 federaţii sindicale din învăţământ, sănătate şi transporturi.
Printre federaţiile sindicale care vor luat parte la protest se numără Federaţia SANITAS, Federaţia Naţională a Muncii (FNM), Federaţia Sindicatelor din Justiţie (FSJ), Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR (USS-CFR), Sindicatul Tinerilor Profesori (STPR), Federaţia TESA din sănătate, Federaţia TESA din transporturi,potrivit AGERPRES.

Mitingurile amintite anterior, sunt cele care sunt legale în toate cele.
Însă, deseară, aşa cum ne-am obişnuit de 12 zile, cred că mitigurile neautorizate, nelegale, din pieţele României vor creşte numeric şi în intensitate. Oare, deseară, cei care participă acum la mitingurile autorizate, vor pactiza cu cei din Piaţa Universităţii?

În urmă cu o seară, un tânăr ofiţer activ şi-a făcut apariţia în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Chipeş în uniforma militară, inteligent, cu discurs clar, ne-a dat o lecţie de demnitate şi patriotism. Fără cuvinte pompoase, fără vorbe fără noimă. Bravo! E bine că avem astfel de tineri!

 

Sorina Bruj

What Next?

Related Articles