Nunta fiicei lui Bill si Hillary Clinton

Deşi evenimentul pe care-l menţionăm s-a consumat deja, credem că la rubrica “Diverse”, unii dintre cititori vor dori să afle unele date despre nunta fiicei fostului preşedinte al SUA, Bill Clinton, Chelsea Clinton, şi a actualului Secretar de stat. Hillary Clinton.

Fosta domnişoară Clinton, i-a spus “da” alesului ei, omul de afaceri Marc Mezvinsky.

“Astăzi (sâmbătă n.r.) am asistat cu o mare mândrie şi cu o emoţie copleşitoare la o superbă ceremonie la Astor Courts, căsătoria dintre Chelsea şi Marc, care au fost înconjuraţi de rude şi prieteni apropiaţi”, au anunţat Bill şi Hillary Clinton, într-un comunicat.

“Nu ne-am fi putut dori o zi mai perfectă de atât pentru a sărbători începutul vieţii lor împreună şi suntem foarte încântaţi să-l primim pe Marc în sânul familiei”, au adăugat părinţii miresei.

Nunta a avut loc pe luxoasa proprietate Aston Court, din apropierea localităţii Rhinebeck, din statul New York, care a fost ultrasecurizată pentru eveniment, traficul aerian fiind restricţionat în zonă.

 

Se pare că la nuntă ar fi participat între 400 şi 500 de persoane, al căror nume a fost ţinut secret, ca şi marca rochiei de mireasă purtată de Chelsea.

Mai multe publicaţii au anunţat însă că aceasta a purtat o creaţie Vera Wang şi că printre invitaţii la nuntă s-ar fi numărat Oprah Winfrey, Steven Spielberg şi fostul prim-ministru britanic John Major.

Preşedintele Barack Obama nu s-a numărat printre invitaţi, după cum a anunţat el însuşi joi, spunând că “nimeni nu vrea să aibă doi preşedinţi la nunta sa”.

De asemenea, nu se ştie prin ce fel de ceremonie religioasă s-a oficiat, Chelsea fiind metodistă, iar Marc, evreu, şi nici dacă unul s-a convertit la religia celuilalt.

Nota de plată a acestei nunţi ar fi cuprinsă între trei şi cinci milioane de dolari, potrivit estimărilor apărute în presă.

Corturile climatizate ar fi costat 600.000 de dolari, iar florile – de care s-a ocupat “florarul vedetelor”, Jeff Leatham – 500.000 de dolari.

Chelsea Clinton, în vârstă de 30 de ani, şi Marc Mezvinsky, cu doi ani mai mare decât ea, s-au cunoscut în adolescenţă într-o tabără organizată de partidul democrat.

Amândoi au studiat la Universitatea Stanford. Tatăl lui Marc Mezvinsky, fostul congresman Edward Mezvinsky, a ispăşit o pedeapsă privativă de libertate pentru fraudă.

Sursa: MEDIAFAX

 

What Next?

Related Articles