Ne-am întors în Europa

România si UE. foto alternativaonline

Iată că de câţiva ani intrarăm tropa-tropa şi în Europa. Cu bocancii (cam murdari de noroiul tarelor noastre mioritice), dar am intrat. Sau mai bine-zis „ne-am strecurat”, cum zicea cineva pe la o emisiune tv al cărui nume îmi scapă pe moment!

Asemeni multora dintre români, m-am întrebat şi eu: Am intrat în UE, dar vom fi învăţat ceva din lecţiile istoriei? Mă tem că nu de lecţii am dus noi lipsă. Viaţa, istoria ne-au oferit cu generozitate lecţii de tot felul. Vom vedea dacă le-am şi învăţat, ori dacă, măcar, am învăţat ceva din ele. Noi, românii, avem o vorbă: doctorul îţi prescrie reţeta, dar medicamentul TU îl iei!

Am sperat mereu că vom intra în Europa acolo unde, de fapt, ne este locul. Şi mai speram că vom intra fără mofturi, fiţe, ifose, fără să ne batem cu pumnul în piept, pentru că, slavă Domnului! avem destule păcate, dar şi fără plecăciunile pe care în ultimii ani le-am cam făcut în faţa Occidentului, aşa cum odinioară strămoşii noştri se plecau la Înalta Poartă cu smerenie, supuşenie şi cam fără coloană vertebrală.

Uneori, văzându-i la tv pe unii de la un partid acum muribund (dar care s-au folosit când erau la putere de nişte neisprăviţi militari lingăi dornici să mai primească drept bonus un grad de general sau de colonel, sau o funcţie mai bunuţă ca să ne sfârtece pensiile noastre militare „nesimţite”!) deci, văzându-i vorbind chiar şi acum despre demnitatea naţională, mă cam trec fiori, ori mi se face silă şi îmi vine să-njur. Pentru că nu cred că este firesc să vorbeşti despre aşa ceva şi să n-o reprezinţi. Nu contează cine eşti şi ce hram porţi. În popor se spune “ori vorbeşti cum îţi este portul, ori te poartă cum vorbeşti”. Cântăm cât ne ţin bojogii “Noi suntem români!” dar, uneori uităm că fiecare are şi răspunderea şi povara nobilă a mesajului acestui vers! Nu doar demnitarii, ci şi noi, muritorii de rând.

Este uşor să dai vina pe cei aflaţi mai sus pe funcţii, ranguri de demnitari, adică aşa “cu o treaptă mai domni”. Dar noi, fiecare din noi, ce putem face şi ce am făcut pentru a fi mândri că suntem românii care se integrează în Europa? Cred că este, sau ar trebui să fie o problemă de demnitate naţională care să fie percepută în plan individual. De aceea consider că problema demnităţii naţionale nu vizează doar pe demnitari, ci pe fiecare dintre noi, fie că ne convine, fie ca nu.

Un prieten bun şi fost coleg de clasă în şcoala militară zicea la ultima noastră întâlnire că, în ultimul timp, se pare că ne complacem în ideea de a trăi cu mituri false, iar mass-media ar alimenta şi ea această iluzie. Suntem noi, românii, cu adevărat solidari? În ce ar trebui să fim solidari? Putem noi, oamenii de rând, să fim solidari cu cei din vârful piramidei sociale şi politice? Percepem în acelaşi mod tranziţia românească nedorit de lungă, resimţim la fel efectele acesteia, suntem egali în faţa acestor probleme, sau unii sunt mai egali (cum se spune)? Nu cumva vieţile noastre sunt diferite pentru că şi suportul economic individual este diferit? Fireşte, vorbim de standarde către care tindem, dar se pare că unghiul din care tindem către acelaşi obiectiv este un pic diferit, pentru că, (nu-i aşa?)  trăim diferit tranziţia. Mă tem că uneori riscăm să ne îmbătăm şi cu apă rece.

Să recunoaştem cinstit că, şi între regiunile ţării sunt şi mocnesc opinii diferite. Doamne, oare ce ne va mai aduce şi “regionalizarea” despre care ne tot anunţă băieţii veseli de la puterea actuală?! Ne subestimăm chiar noi între noi, fără a fi nevoie de “intervenţia” străinilor. Cei din Banat zic cu mândrie (uneori, chiar cu un soi de aroganţă!): “Tot Banatu-i fruntea!”. Cei din Transilvania, la rândul lor, spun: “Nu-i român ca ardeleanul!” Nutresc speranţa că prietenii şi colegii mei din acele zone nu s-au supărat! Încă nu m-am referit la olteni, la moldoveni!!!… Să vedeţi şi acolo distracţie!!! Am şi printre ei prieteni buni şi mulţi!

Noroc că, în general, românii cam au simţul umorului, trecând destul de uşor peste astfel de vanităţi, orgolii, ori fudulie stupidă. Cred că a insista în astfel de afirmaţii şi păreri infatuate, cu iz provincial, riscă să devină periculos pentru că, surprinzător sau nu, conştient ori ba, asta este faza incipientă a tendinţelor nefireşti şi extrem de dăunătoare ce conduc către convulsii ori tensiuni regionale şi chiar la tendinţe/acţiuni separatiste.

Nu sunt bucureştean get-beget. Probabil că nici nu sunt prea mulţi cei ce pot spune că sunt bucureşteni 100%. Sunt, totuşi, aproape 30 de ani de când locuiesc aici, în acest oraş-capitală şi, normal, nu îmi este indiferent ce spun unii şi alţii despre “oraşul meu”.

Auzeam pe unii la tv că sunt persoane care consideră că Bucureştiul este un fel de capitală a corupţiei, a “răului românesc în general”. E foarte grav! De asemenea, mai spun că bucureştenii sunt cam nesimţiţi şi vicioşi. Adică un fel de “Mitici” a la Caragiale. Culmea e că nu poate fi nici măcar vorba de o glumă proastă. Mulţi dintre ardeleni vorbesc despre “regat” şi “regăţeni” chiar cu oarecare dispreţ. Există o anumită doză de antipatie afişată faţă de regăţeni, de Bucureşti şi bucureşteni, în special. Cred că această antipatie este foarte periculoasă. Mai mult chiar, trufia astfel afişată la adresa regăţenilor este de prost gust.

Nu am nimic personal cu ardelenii. Am şi rude printre ei. Dar nici nu prea îmi place când îi aud “suntem ardeleni” şi suntem “crema poporului român”. Recunosc, probabil că ardelenii sunt mai civilizaţi, poate au un spirit gospodăresc mai pronunţat decât “Miticii” (apelativ dispreţuitor!!!) din restul ţării.

Dar cred că tipul acesta de “revoltă provincială” este un pic anapoda şi nu sună bine deloc, mai ales acum când ne-am întors în Europa. Consider că această atitudine, acest spirit nu serveşte la nimic bun şi arată şi faptul că nu ştim încă să fim solidari în ceea ce ne priveşte. Orgoliul, trufia sunt cel mai mare păcat, sunt sursa tuturor celorlalte păcate, aşa că să lăsăm la o parte toate aceste accese stupide de mândrie regională, provincială şi să încercăm să vedem dincolo de aparenţe şi prejudecăţi, pentru că toţi suntem români.

 

scris de Dorel Pietrăreanu

What Next?

Recent Articles