Moţiunea de cenzură “Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate” în dezbaterea Parlamentului

În cursul zilei de miercuri 16 martie în Parlamentul României se va dezbate şi vota moţiunea de cenzură intitulată “Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”.

Moţiunea a fost introdusă de opoziţie după ce Executivul şi-a angajat răspunderea pe noul Cod al muncii şi vizează proiectul de modificare a Codului muncii asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea pe 8 martie. Textul este semnat de 210 parlamentari ai Uniunii Social Liberale, a fost prezentat săptămâna trecută în plenul reunit al Parlamentului de deputatul PNL Mariana Câmpeanu.

Iniţiatorii moţiunii critică Executivul, afirmând că:

– acesta are ca singură filosofie economică şi anume tăierile de venituri;
– procedura angajării răspunderii nu este specifică unui regim democratic;
– noile prevederi ale Codului Muncii duc la o creştere a instabilităţii salariaţilor pe piaţa muncii ca urmare a extinderii excesive a contractelor de muncă pe durată determinată şi a celor de muncă temporară, dar şi a măririi perioadei de probă la angajare.

Parlamentarii puterii au anunţat însă că se vor afla în sală la votarea moţiunii, dar că se vor abţine. De altfel, ei nu acordă şanse ca documentul să fie adoptat.

Şi liderii opoziţiei admit că moţiunea nu are şanse să treacă, purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, declarând că USL nu îşi face iluzii pentru că “aritmetica este seacă, este dură”.

Pentru a trece de Parlament moţiunea trebuie să întrunească voturile favorabile ale majorităţii parlamentarilor, respectiv 236 de voturi.

În ziua în care parlamentarii vor dezbate moţiunea de cenzură, confederaţiile sindicale vor organiza un amplu miting de protest în Piaţa Constituţiei din Capitală, iar sindicatele din CFR au anunţat că vor declanşa o grevă de avertisment cu întreruperea lucrului.

Confederaţiile sindicale au anunţat că, în condiţiile în care moţiunea de cenzură nu va fi adoptată, a doua zi vor depune un document la Curtea Constituţională prin care vor demonstra pe articole neconstituţionalitatea noului Cod al muncii.

Şi opoziţia a anunţat acelaşi demers în contextul în care moţiunea nu va trece de Parlament.

Dacă moţiunea este adoptată Guvernul îşi pierde mandatul, iar în caz contrar Codul muncii se consideră adoptat, urmând să fie transmis spre promulgare şefului statului.

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles

One Response to "Moţiunea de cenzură “Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate” în dezbaterea Parlamentului"

  1. costel says:

    Peste cca 2 ore se va supune la vot motiunea de cenzura “Codul Boc – salarii mici, somaj mare, firme falimentate”. Parlamentarii din arcul guvernamental sfideaza din nou principiile democratice si prevederile Regulamentului sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, anuntand ca vor fi prezenti in sala dar ca nu vor vota.
    Se pune firesc intrebarea daca un parlamentar prezent in sala la votarea unei motiuni de cenzura poate sa nu voteze. Raspunsul este NU si iata de ce.
    Conform art. 34 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, adoptarea unei moţiuni de cenzură este supusa procedurii votului secret prin bile.
    Votul prin bile este reglementat de art. 36 din regulament:

    Art. 36. – Votul prin bile se desfăşoară astfel: în faţa preşedintelui care conduce lucrările şedinţei comune se aşază o urnă albă şi alta neagră. Deputaţii şi senatorii vin pe rând la urne, după ce primesc de la secretari câte două bile, una albă şi una neagră, şi le introduc în cele două urne. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot “pentru”, iar bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot “contra”.

    Oricarei proceduri de vot din cuprinsul Sectiunii a 5-a – Procedura de vot din regulamentul sedintelor comune i se aplica prevederile art. 40:

    Art. 40. – În caz de paritate de voturi, votul preşedintelui care conduce lucrările şedinţei comune este decisiv.
    Preşedinţii celor două Camere îşi exercită votul după exprimarea voinţei tuturor deputaţilor şi senatorilor.

    Prin urmare, formularile “Deputaţii şi senatorii vin pe rând la urne”si “după exprimarea voinţei tuturor deputaţilor şi senatorilor”exclud posibilitatea deputatilor si senatorilor prezenti in sala de a nu vota. A nu vota desi fiind prezent in sala si a vota cu bilele la vedere desi, in cazul motiunii de cenzura, votul este secret, prin bile, reprezinta incalcarea Regulamentului sedintelor comune.
    Sunt curios ce solutii s-ar putea gasi in regulamentul sedintelor comune daca niciunul dintre deputatii si senatorii prezenti in sala nu ar vota motiunea de cenzura.
    Si tot din curiozitate ma intreb daca este legal ca, in cazul scrutinului pentru alegerile parlamentate, alegatorii sa prezinte din proprie initiativa, nefiind interzis expres de lege, buletinul de vot pentru a se vedea cu cine a votat.