Ministrul de Externe sirian – în vizită oficială la Soci

Lavrov si Walid al-Mouallem la Soci. foto almanarPreşedintele rus Vladimir Putin l-a primit, pentru prima dată, pe ministrul sirian de Externe, Walid Mouallem, pentru o întrevedere cu uşile închise.
Întrevederea este consacrată în special relansării procesului de pace în Siria.În urma întâlniri ce a avut loc la reşedinţa prezidenţială de la Soci (staţiune rusă pe ţărmul Mării Negre), Kremlinul s-a limitat să informeze că Vladimir Putin şi Walid Mouallem “au discutat despre relaţiile ruso-siriene”, în timp ce agenţia oficială de presă TASS a transmis o scurtă declaraţie a ministrului sirian, care a calificat întâlnirea avută cu preşedintele rus ca fiind “foarte productivă”.

Obiectivul Moscovei este, după cum notează AFP, acela de a relansa negocierile de pace dintre regimul de la Damasc şi o parte a opoziţiei, negocieri aflate în impas de aproape 10 luni după conferinţele de pace Geneva-1, din 2012, şi Geneva-2, în ianuarie şi februarie 2014.

“Faptul că Putin primeşte delegaţia (siriană) arată importanţa pe care el o acordă acestei vizite.De obicei, reuniunile se ţin la Moscova cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov”, a afirmat un oficial sirian citat de AFP, sub rezerva anonimatului.

Serghei Lavrov a participat la întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Walid Mouallem. Apoi, ministrul rus de Externe a avut o întrevedere separată cu omologul săi sirian.

“Lupta împotriva terorismul trebuie dusă fără aplicarea de standarde duble. În legătură cu aceasta, apar întrebări în privinţa coaliţiei care efectuează raiduri împotriva Statului Islamic, fără acordul Damascului.

“Condamnăm încercările de a folosi grupările teroriste pentru schimbarea regimului în Siria”, a afirmat Lavrov la finalul întâlnirii, potrivit TASS.

“Rusia va continua să sprijine Siria în asigurarea securităţii ei”, a ţinut să precizeze Serghei Lavrov.

Ministrul sirian de Externe, Walid Moallem, a declarat la începutul acestei luni că Damascul a solicitat Moscovei să accelereze livrarea rachetelor antiaeriene S-300, în contextul temerilor că preşedintele american Barack Obama ar putea ceda presiunilor crescânde şi ar putea decide un atac împotriva armatei siriene.

Se pare că această problemă a fost evocată în cadrul convorbirilor avute miercuri de diplomatul sirian cu liderii ruşi.

Siria a semnat un contract cu Rusia pentru livrarea a trei – şase baterii de rachetă S-300. Aceste sisteme au capacitatea de a intercepta în zbor avioane sau rachete ghidate, ceea ce ar putea complica orice proiect al SUA sau al aliaţilor acestora de a lansa atacuri sau de a stabili o zonă de excludere aeriană deasupra Siriei.

Livrarea acestor rachete trebuia să aibă loc în 2013. Ea a fost amânată pentru 2014. Contractul era estimat la un miliard de dolari şi Damascul a plătit deja mai multe sute de milioane de dolari Moscovei.

Sursa: ITAR Tass, AGERPRES

What Next?

Related Articles