Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat pe 4 august că demisionează din funcţie, nemulţumit de banii primiţi de MS la rectificarea bugetară. Acesta a spus că “s-a discutat fără a i se cere punctul de vedere, şi a precizat că în mandatul său a avut mai multe dispute cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor”, citează MEDIAFAX.
El a mai spus că “şi-a exprimat nemulţumirea şi în şedinţa de Guvern de miercuri (3 august n.r.) şi că joi a avut o discuţie cu premierul Emil Boc, căruia i-a înaintat demisia.
Cseke a precizat că premierul i-a cerut să nu demisioneze.
El a mai spus că încă de săptămâna trecută a solicitat Ministerului Finanţelor, printr-o adresă oficială, o discuţie între MFP, Ministerul sănătăţii şi CNAS în vederea rectificării bugetare, însă nu s-a dat curs cererii sale.
Cseke Attila şi-a exprimat speranţa că UDMR va găsi în scurt timp un înlocuitor la Ministerul Sănătăţii, subliniind că reformele începute în sistemul sanitar trebuie continuate.
Cseke a fost criticat de preşedintele Traian Băsescu. Acesta a declarat pe 25 iulie, la TVR 1, că “ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS ori se înţeleg” şi pun ordine în cheltuieli”, ori pleacă de la cele două instituţii”.
Băsescu spunea atunci că a avut o discuţie cu premierul şi va trebui găsită o soluţie “foarte rapid”.
Sursa: MEDIAFAX

NATO nu va folosi forţa militară în Siria
Se poate vorbi de o reformare a clasei politice româneşti?
Spania, un alt stat UE, care pune în pericol zona euro
Parlamentul grec a fost dizolvat
Agenda summitului NATO de la Chicago
Începe summitul G8
Ce mai e cu noua relaţie franco-germană
Atitudinea unor state UE faţă de propunerea de majorare a bugetului pe 2013
UE – sancţiuni împotriva Siriei
Va ieşi, în cele din urmă, Grecia din zona euro?