Merkel – despre terorismul din Mali

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ţinută la Berlin că “terorismul din Mali reprezintă o ameninţare pentru Europa”,potrivit AFP şi MEDIAFAX.

“Germania consideră că situaţia din regiune influenţează propria sa securitate, deoarece terorismul din Mali (…) nu este doar o ameninţare pentru Africa, ci şi pentru Europa”, a declarat Merkel în cadrul conferinţei de presă aminite, alături de preşedintele Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest, preşedintele Alassane Ouattara.

Ouattara, care este şi preşedintele Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), i-a îndemnat pe “toţi europenii” să susţină operaţiunea militară a Franţei în Mali.

“Eu sper că această acţiune va fi susţinută de către toţi europenii”, a declarat Ouattara. “Trebuia reacţionat urgent şi eu îl felicit pe preşedintele Hollande pentru aceasta, dar întreaga lume ar trebui să se mobilizeze”, a subliniat el.

“Noi vrem ca militarii francezi să se alăture cât mai curând trupelor din Mali şi să trecem la o etapă de sprijin umanitar şi de consolidare a procesului politic. ECOWAS îşi va juca rolul în această situaţie”, a adăugat preşedintele ivorian.

Anterior, ministrul german al Apărării, Thomas de Maiziere, a declarat că Berlinul a pus la dispoziţia ECOWAS două avioane de transport ale consorţiului Transall.
“Noi suntem pregătiţi să transportăm trupele statelor ECOWAS spre Bamako (capitala Mali)”, a afirmat ministrul.

Ministrul german al Afacerilor Externe, Guido Westerwelle, a anunţat, de asemenea, acordarea unui ajutor umanitar în valoare de un million de euro pentru refugiaţii din ţările vecine ale Mali.
Potrivit unei rezoluţii ONU, ECOWAS ar trebui să formeze un detaşament de intervenţie care să fie format din 3.300 de militari, împotriva islamiştilor care au ocupat nordul statului Mali.

 

 

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles