Masacrul de la Nisa nu poate călca în picioare “Liberte, Egalite, Fraternite” !

Liberte, Egalite, Fraternite. foto dominicuscollege

Liberte, Egalite, Fraternite. foto dominicuscollege

14 Iulie, Ziua Naţională a Franţei. Nisa, o zonă de promenadă, aglomerată de lumea venită să încheie această zi de sărbătoare într-un mod deosebit: cu un spectacol cu focuri de artificii. Marseilleza, “Liberte, Egalite, Fraternite”, principii ce stau la baza unei societăţi democrate.Şi, dintr-o dată, în mulţimea adunată să celebreze aceste valori,să se bucure că ele există, pe Bulevardul “Promenade des Anglais” un individ intră intenţionat cu un camion.
Un prim bilanţ al victimelor atacului de la Nisa – căci se pare că a fost un atentat – este de 80 de morţi, inclusiv copii, şi peste 150 de răniţi dintre care 18 sunt în stare gravă. Precizările au fost făcute de ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, citat de Le Figaro online.

Se vorbeşte că cel care se afla la volanul camionul ar fi un cetăţean de origine tunisiană.
Lumea întreagă este în stare de şoc.

Printre cei care au scăpat nevătămaţi în urma acestui atentat este şi Adrian Iliuţă, un român de 24 de ani. El a declarat:„A fost un infern. Nu s-a ţinut cont de vârstă sau religie!”

„Am auzit un sunet foarte puternic urmat de ţipete. Am zis: s-a terminat, suntem împuşcaţi. Am rămas o secundă pe loc, iar apoi am observat un camion car rula cu viteză pe zona de trotuar călcând oameni, copii, familii. A trecut la 3-4 paşi de mine şi prietenii mei”, a declarat românul pentru Gândul.

În toată nebunia iscată în câteva secunde, cei veniţi la spectacolul de artificii au încercat să se salveze, să fugă care-ncotro. Mulţi s-au pierdut de cei cu care veniseră la spectacol. Şi aici a intervenit social media. Oamenii au folosit intens această modalitate de comunicare pentru a găsi persoanele care s-au pierdut. Cea mai răspândită cerere de ajutor a fost cea a unei persoane, Tiava Banner, care a scris: “Am pierdut bebeluşul nostru de 8 luni. prieteni din Nisa, dacă l-aţi văzut, dacă l-aţi găsit vă rog contactaţi-mă”.

Această postare a fost ulterior updatată cu mesajul: Am găsit bebeluşul mulţumită unei femei numite Joy Ruez. “Mulţumesc Facebook şi tuturor celor care ne-au ajutat să trimitem mesajul”, a scris Tiava Banner.

Terorismul nu are frontiere, nu are un mod anume, specific, de acţiune. Nu se poate spune că există un pattern.Atentatul de la Nisa a demostrat acest lucru! Nu trebuie să fie aruncate grenade, nu trebuie trase focuri de armă, este suficient un camion să intre cu viteză într-o mulţime paşnică şi să ia vieţile a zeci de oameni şi pe alte căteva sute să le nenorocească pe viaţă. Victime nevinovate, care nu au greşit cu nimic unor sceleraţi!

În fond, aceasta este esenţa terorismului: înfricoşarea unei populaţii prin acte de violenţă!

În faţa acestui flagel ce bântuie din-ce-în-ce mai des lumea trebuie să existe o ripostă pe măsură. Şi aceasta, tocmai pentru ca “Liberte, Egalite, Fraternite” să dăinuie!

Sorina Bruj

What Next?

Related Articles