Marea Britanie refuză să publice informațiile colectate despre finanțarea extremismului

Amber Ruud foto The Telegraf

Amber Ruud foto The Telegraf

Guvernul britanic a anunţat că nu va publica raportul complet despre entitățile care au finanţat extremismul în Regatul Unit. Secretarul de stat pentru afaceri interne explică decizia prin prisma necesității menţinerii securităţii naţionale, în timp ce criticii afirmă că statul britanic încearcă de fapt să protejeze Arabia Saudită.


Secretarul de stat pentru afaceri interne, Amber Rudd, a declarat pe 12 iulie a.c. că organizaţiile extremiste au primit sute de mii de dolari, însă a decis să nu publice informaţii complete, motivându-şi opţiunea prin numărul însemnat al datelor cu caracter personal si al secretelor nationale cuprinse în acestea.
Raportul, solicitat de Primul Ministru în luna noiembrie a anului trecut, a fost predat guvernului, iar miniştrii sunt presaţi să-i disemineze conţinutul. Potrivit unor informațíi s-a determinat că sursa principală de venit a acestor organizaţii o reprezintă donaţiile anonime a unor indivizi stabiliţi în Regatul Unit. Cu toate acestea şi donaţiile de peste hotare reprezintă o sursă semnificativă de capital pentru aceste tipuri de grupări.
Rudd a afirmat următoarele: “contribuţiile externe alocate anumitor indivizi oferă acestora oportunitatea de a studia la instituţii care predau forme extrem de conservatoare ale Islamismului”.
În pofida acestui comunicat, există voci care susţin ideea conform căreia declarațiile reprezintă o muşamalizare pentru a proteja Arabia Saudită, un important aliat al Marii Britanii.
Un alt raport atestă faptul că Arabia Saudită a cheltuit cel puţin 87 miliarde de dolari în ultimii 50 de ani pentru a promova variate forme ale extremismului, însă statul caracterizează informaţia drept una “complet eronată”.

Luana Husariu, InfoMondo

Sursa: Al Jazeera, The Guardian

 

 

What Next?

Related Articles