MAE recomandă românilor să evite călătoriile în Tunisia

Tunisia miscari de strada ian 2011 foto CNN

Datorită deteriorării situaţiei de securitate din Tunisia, Ministerul Afacerilor Externe îi sfătuieşte pe cei care intenţionează să călătorească în Tunisia în această perioadă să evite călătoriile care nu sunt necesare.

Ca urmare a manifestaţiilor de stradă, autorităţile tunisiene au proclamat starea de urgenţă, introducând interdicţia deplasărilor în grupuri mai mari de 3 persoane. Au fost instituite interdicţii în ceea ce priveşte circulaţia între orele 18.00 – 06.00.

Pe această cale, cetăţenii români care se află în Tunisia sunt rugaţi:
– Să respecte recomandările autorităţilor;
– Să se supună tuturor controalelor instituite de autorităţi;
– Să respecte interdicţiile de circulaţie în intervalul de timp pentru care au fost instituite;
– Să evite locurile aglomerate;
– Să transmită Ambasadei României la Tunis coordonatele unde pot fi contactaţi (telefon mobil, e-mail etc.).

Preşedintele Tunisiei, Zine El Abidine Ben Ali, vizat de o mişcare de contestare fără precedent, a decis vineri să demită Guvernul şi să convoace alegeri legislative anticipate, în termen de şase luni, dar violenţele continuă la Tunis, determinând decretarea stării de urgenţă în ţară.

Guvernul tunisian a anunţat că a decretat starea de urgenţă în toată ţara, ceea ce presupune restricţii de circulaţie între orele 18.00-6.00, interzicerea mitingurilor în locuri publice şi autorizarea armatei şi poliţiei să deschidă focul asupra oricărui “suspect” care refuză să se supună ordinelor.

sursa: MAE

What Next?

Related Articles