Lămuriri pentru DDA privind declararea si calculul contributiilor sociale

Plătitorii de sume pentru drepturi de autor vor reţine, declara şi calcula contribuţiile de asigurări pentru pensii şi şomaj aferente beneficiarilor. Procedura va fi aplicată începând cu luni, 13 septembrie, a anunţat ministrul Muncii, Ioan Botiş.

“Lucru cel mai important pe care l-am corectat şi va funcţiona începând de luni (n.r. 13 septembrie) este cel legat de stoparea la sursă. După publicarea Ordonanţei, cel care este plătitorul va face declaraţia şi plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru veniturile din drepturi de autor”, a spus Botiş.

El a arătat că în cazul angajaţiilor care primesc salariul în mod constant şi realizează venituri ocazionale din drepturi de autor nu se vor plăti contribuţii de asigurări sociale.

De asmenea, pentru persoanele care nu au o relaţie contractuală şi realizează exclusiv venituri ocazionale din drepturi de autor, contribuţile vor fi aplicate pe o bază de calcul limitată la cinci salarii medii brute pe an, adică 91 de milioane, pentru care se va face regularizarea.

Botiş a explicat că angajaţii care au salarii şi primesc cu reguralitate şi repetitiv şi venituri din drepturi de autor vor plăti CAS-uri pentru veniturile suplimentare, pe o bază de calcul limitată la cinci salarii medii brute lunar.

Acelaşi sistem de plată se aplică şi pentru beneficiarii exclusiv de drepturi de autor în mod repetitiv.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede că firmele vor avea obligaţia de a depune lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile de natură profesională, câte o declaraţie privind evidenţa nominală a persoanelor care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, potrivit MEDIAFAX.

Documentul precizează că plătitorii de venit au obligaţia declarării, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor individuale de asigurări pentru şomaj şi de asigurări sociale, dar nu şi asigurări de sănătate.

Baza de calcul a contribuţiilor plătite de către persoanele remunerate prin drepturi de autor va fi venitul brut minus cheltuiala forfetară de 20%, iar în cazul convenţiilor civile contribuţiile vor fi calculate la nivelul total al venitului.

Baza de calcul la care se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj nu poate depăşi în cursul unei luni calendaristice echivalentul a de cinci ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Sursa: MEDIAFAX

 

What Next?

Related Articles