Lider religios al DAESH ars de viu pentru că a confirmat moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi

    

sursa Western Journalism

sursa Western Journalism

Abu Qutaiba, un lider religios al grupării teroriste DAESH, a fost ars de viu în orașul Tal Afar (NV Irak) pentru că în timpul ceremoniei religioase de vineri 30.06 a.c., a recunoscut moartea liderului jihadist, Abu Bakr al-Baghdadi.

     DAESH ordonase dinainte ca orice membru care dă de înțeles, în vreun fel, că liderul ei ar fi murit, să fie pedepsit cu 50 de lovituri de bici. Abu Qutaiba a fost arestat sub acuzația de „instigare la revoltă”, iar măsura a fost luată cu scopul de a înăbuși din fașă orice conflict pentru putere în interiorul grupului. În timpul aceleiași ceremonii, un alt lider a afirmat că gruparea a pierdut controlul orașului Mosul.

Agențiile de știri irakiene au precizat că ultima apariție a lui Baghdadi a fost într-un videoclip ce îl înfățișa în timpul unei ceremonii religioase în Marea Moschee Nuri, în care a proclamat înființarea „califatului islamic”, în iunie, 2014; de atunci nu a mai apărut în public. Potrivit relatărilor, Abu Qutaiba – un ajutor de nădejde al lui Baghdadi – a izbucnit în lacrimi în timpul ceremoniei și a „murmurat câteva cuvinte ce confirmau moartea liderului său.”

Aceste informații vin după ce Rusia declarase că există certitudinea morții lui al-Baghdadi în urma unuia din multiplele atacuri aeriene.

Agenția de știri libaneză, „Daily Star”, aduce în plus informația conform căreia un lider al armatei iraniene a confirmat uciderea sa, deși alți experți militari îl contrazic, afirmând că este încă viu, doar că s-a ascuns foarte bine.

Reprezentanții oficiali ai Irakului și ai coaliției au afirmat că DAESH a distrus săptămâna trecută moscheea și minaretul său valoros, folosind explozibil, cu toate că gruparea a dat vina pe atacurile aeriene ale Statelor Unite pentru acest lucru, acuzație respinsă de cei din urmă. Capturarea acelei moschei are valoare simbolică, deoarece acela a fost locul unde al-Baghdadi a proclamat înființarea Statului Islamic, în 2014.

Potrivit unui comadant al armatei irakiene, victoria totală asupra ISIS în acel oraș va fi declarată în „următoarele zile”.

Mihai Corb, InfoMondo

Sursa știrii: Daily Mail

What Next?

Related Articles