La Belgrad a avut loc a 50-a aniversare a Mişcării de Nealiniere

Reprezentantii Miscarii Tarilor Nealiniate - Belgrad-7-sept-2011-foto-Reuters-BILJANA

Contrar aspiraţiilor de integrare euro-atlantică ale Serbiei, aceasta a găzduit în perioada 5-7 septembrie cea de-a 50-a aniversare a Mişcării de Nealiniere în prezenţa a 600 delegaţi din peste 100 de ţări.

“Mişcarea a evoluat şi se dezvoltă în continuare”, a declarat preşedintele mişcării, ministrul egiptean de externe Amr Mohamed Kamel. “Din 25 de membri în 1961, aceasta are în prezent 130, ceea ce reprezintă două treimi din naţiunile lumii”.

Deşi fosta Iugoslavie a jucat un rol esenţial în crearea acestei mişcări, niciunul dintre statele succesoare nu este membru. Serbia, ţara gazdă, are statut de observator, la fel ca Bosnia şi Herţegovina şi Croaţia.

“Intenţia noastră este de a ne ridica la un nivel mai înalt de cooperare politică şi economică cu ţările mândre care se află astăzi cu noi la Belgrad”, a declarat preşedintele sârb Boris Tadic participanţilor la conferinţă, adăugând că ţara sa îşi menţine angajamentul faţă de principiile nealinierii.

În condiţiile în care ţările din mişcare constituie o piaţă de aproximativ două miliarde de oameni, oficialii spun că miza este mare.

Participanţii la conferinţă au susţinut ferm formarea unei Palestine independente. În condiţiile în care luna aceasta va avea loc Adunarea Generală a ONU pentru a lua în discuţie admiterea Palestinei în ONU, susţinerea mişcării de aliniere ar putea fi decisivă.

“În calitate de gazde, nu am avut nicio intenţie de a deschide această chestiune politică la conferinţa ţărilor nealiniate, dar statele membre au dorit să o discute”, a declarat ministrul sârb de externe, Vuk Jeremic, publicaţiei SETimes. “Serbia nu este membră a mişcării de nealiniere, dar noi ne alăturăm poziţiei acesteia”.

Serbia se află în relaţii bune cu Israelul şi experţii par încrezători că acestea nu vor fi periclitate.

Fondată în 1961, Mişcarea de Nealiniere a fost creaţia fostului lider iugoslav Josip Broz Tito, a fostului preşedinte al Indiei, Jawaharlal Nehru, a fostului preşedinte al Egiptului, Gamal Abdel Nasser, a fostului preşedinte al Indoneziei, Sukarno, şi a fostului preşedinte al Ghanei, Kwame Nkrumah.

sursa: SE Times

What Next?

Related Articles