Kosovo adoptă o amnistie pentru minoritatea sârbă

Serbia si Kosovo. foto Indipendenza

Serbia si Kosovo. foto Indipendenza

Recent, Kosovo a adoptat o amnistie pentru sârbii minoritari care au criticat anterior  guvernul. Acesta reprezintă  un pas important în soluționarea relațiilor cu Serbia și, totodată, în directia apropierii de Uniunea Europeană.

Legea grațiază localnicii sârbi care s-au manifestat împotriva puterii de stat a Kosovo după ce teritoriului majoritar albanez și-a declarat independența față de Serbia în 2008.

Acest act este o componentă importantă a unui acord intermediat de UE – între Kosovo și Serbia, semnat în luna aprilie – care a deschis calea negocierilor de aderare la UE a Belgradului. Totodată, aceasta  permite Pristinei să își extindă autoritatea într-o regiune situată mai la nord, populată de sârbii din Kosovo, pentru prima dată după războiul din 1998-1999.

Nouazeci din cei 120 de deputați au votat în favoarea promulgării legii, doar Partidul de Autodeterminare s-a opus  proiectului de lege.

Legea prevede abrogarea unor  infracțiuni diverse,cum ar fi: rebeliunea armată, spionajul, incitarea la ură națională, rasială, religioasă sau etnică, incendierile, posesia ilegală de arme și muniții și punerea în pericol a integrității teritoriale a Kosovo.

Aproximativ 50.000 de sârbi din nordul Kosovo au respins o perioadă îndelungată autoritatea de la Pristina, guvernul său, legile și tribunalele.  Ei au trăit într-o incertitudine din punct de vedere legal, de la război până în prezent, enclava lor aparținând de facto statului sârb.

Grupuri armate sârbe au dat foc frontierelor după declarația de independență a Kosovo și au ridicat baricade pentru a delimita segregarea.

Potrivit acordului, nordul urmează a fi integrat în sistemul juridic din Kosovo, deși punerea în aplicare este plină de riscuri într-o regiune caracterizată de animozitate profundă si de trafic de arme.

Serbia speră că va fi un pas suficient de convingător pentru inițierea discuțiilor de aderare la UE în ianuarie 2014.

Serbia a pierdut controlul asupra provinciei sale sudice în 1999, când trupele NATO au bombardat timp de 11 săptămâni pentru a opri uciderea și expulzarea etnicilor albanezi de către forțele sârbe. Republica Kosovo este recunoscută de către 100 de țări, inclusiv Statele Unite și 23 de membri ai Uniunii Europene.

Sursa: Reuters

 

 

Simion Bianca, InfoMondo

 

 

 

 

 

 

What Next?

Related Articles

2 Responses to "Kosovo adoptă o amnistie pentru minoritatea sârbă"

  1. Marlon Juvet says:

    “Kosovo adopted an amnesty on Thursday for minority Serbs who previously rebelled against the government” s-ar traduce, în vizunea autoarei articolului drept “Recent, Kosovo a adoptat o amnistie pentru sârbii minoritari care au criticat anterior guvernul’? Aşa o fi……

    • Bianca says:

      @Marlon Juvet, nu imi subestimez cititorii, sunt convinsa ca nu accesezi site-ul doar sa iti verifici engleza si citesti o traducere exacta a presei internationale. Daca esti de parere ca te-am dezinformat cu ceva, astept un feedback mai detaliat.