Kosovo – 6 ani de la proclamarea independenţei

Kosovo - 6 ani de independentă. foto cronicaromanaS-au împlinit 6 ani de la proclamarea independenţei Kosovo-ului. Perioada scursă a fost marcată de o ameliorare a relaţiilor cu Serbia, devenită posibilă în urma unui acord încheiat în aprilie sub patronajul Uniunii Europene (UE).

“Viziunea noastră privind un Kosovo independent este cea a unei ţări democratice, aproape să obţină un loc în cadrul familiei ţărilor libere”, a declarat premierul kosovar, Hashim Thaçi, în cursul unei sesiuni solemne a Parlamentului kosovar.

Sub presiunea Bruxelles-ului, Priştina şi Belgradul au ameliorat în oarecare măsură relaţiile şi întreţin un dialog, care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru toţi cetăţenii din Kosovo.

Serbia, care a deschis la 21 ianuarie negocierile de aderare la UE – mulţumită, în mare parte, normalizării relaţiilor sale cu Priştina – refuză, totuşi, să recunoască independenţa Kosovo, proclamată în 2008 de majoritatea albaneză din fosta sa provincie sudică.

La rândul său, Kosovo negociază cu Bruxelles-ul încheierea unui acord de asociere şi stabilitate.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles