Kerry şi Putin stabilesc planuri comune de coordonare a acţiunilor împotriva Daesh şi al-Nusra

Kerry si Putin. foto agerpres

Kerry si Putin. foto agerpres

Într-o întâlnire oficială la Kremlin, joi, Secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry şi Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, au discutat despre îmbunătăţirea cooperării dintre cele două ţări în domeniul militar şi al informaţiilor, în lupta împotriva „Daesh” şi a „Frontului al-Nusra”.
Kerry a declarat că fără „acţiuni concrete şi întreprinse cât mai curând”, eforturile diplomatice de încheiere a conflictului din Siria sunt în zadar. Cele două părţi s-au întâlnit „pentru a stabili măsuri concrete de încetare a ostilităţilor în Siria, la nivel naţional, care să determine reluarea dialogului dintre opoziţie şi guvernul de la Damasc.”

La începutul întâlnirii cu Kerry, Putin a afirmat:
„Ultima conversaţie purtată cu preşedintele Obama m-a convins că nu doar ne îmbunătăţim cooperarea, ci avem ca obiectiv comun obţinerea unor rezultate concrete”. Acesta a mai adăugat: „Transmit preşedintelui cele mai bune urări şi sper că îi veţi comunica faptul că, în urma discuţiilor avute, am făcut progrese în rezolvarea acestei probleme.”

Joi, înaintea acestei întâlniri, „Washington Post” a publicat un  de Siria, pe care Kerry urma să-l prezinte lui Putin. Potrivit acelui document, cele două ţări vor stabili un Grup de Acţiune Comună, a cărui scop este „facilitarea unei mai bune coordonări a acţiunilor comune, dincolo de procedurile de siguranţă a zborului, stabilite anterior.”

Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitry Peskov a afirmat joi că Moscova şi Washington ar trebui să-şi coordoneze acţiunile în lupta împotriva terorismului, în Siria:

„Vreau să vă reamintesc de declaraţiile repetate ale Preşedintelui Putin, care de la bun început a considerat că singura modalitate de a lupta eficient împotriva terorismului din Siria şi din statele vecine este numai prin coordonarea acţiunilor ţărilor noastre.”

Trimisul Special al ONU în Siria, Staffan de Mistura, a estimat că peste 400.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în acest război.

ONU a încetat furnizarea de cifre oficiale ale numărului de victime din Siria, deoarece nu are posibilitatea verificării autenticităţii celor care apar din diferite surse.În data de 27 februarie a intrat în vigoare un acord de încetare a focului, mediat de SUA şi Rusia, dar acesta nu are efect şi asupra grupurilor teroriste Daesh şi al-Nusra.

Dacă la începutul conflictului majoritatea ţărilor europene erau împotriva regimului lui Bashar al-Assad, unele dintre ele şi-au schimbat treptat opţiunile politice după ce au realizat faptul că guvernul de la Damasc are un anumit rol în lupta împotriva terorismului.

Sursa ştirii: PressTV

Mihai Corb

What Next?

Related Articles