KazMunaiGaz vrea să se înţeleagă cu statul în privinţa datoriilor Rompetrol

Pentru a evita o acţiune în instanţă, grupul kazah KazMunaiGaz (KMG) intenţionează să ajungă până la sfârşitul anului la o înţelegere cu statul român în privinţa datoriei Rompetrol Group.

Declaraţia a fost făcută de directorul general al KMG, Kairgeldi Kabildin, citat de Bloomberg şi Mediafax.

KazMunaiGaz a decis la finele lunii septembrie conversia în acţiuni a obligaţiunilor emise de Rompetrol în 2003 şi pe care nu le-a răscumpărat de la stat. Astfel, statul a reintrat în acţionariatul Rompetrol Rafinare (RRC), cu o participaţie de 44,69% din capital, ca urmare a conversiei în acţiuni a unor obligaţiuni pe care compania, controlată de KazMunaiGaz, nu le-a răscumpărat până la termenul limită.

“Rompetrol trebuie să plătească întreaga datorie. Ne vom duce în instanţă, ce a făcut este în afara legii”, a declarat premierul Emil Boc la sfârşitul săptămânii trecute.

The Rompetrol Group avea de rambursat până la sfârşitul lunii septembrie, 516 milioane de euro (670 milioane de dolari) în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia

sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles