Iurie Leancă: situaţia din zona de securitate de pe Nistru s-a înrăutăţit

R. Moldova intre 2 sfere de influenţe. foto ziareromania

R. Moldova intre 2 sfere de influenţe. foto ziareromania

Iurie Leancă, premierul Republicii Moldova, apreciază că situaţia din zona de securitate de pe Nistru, la graniţa nerecunoscută cu regiunea separatistă transnistreană, “s-a înrăutăţit în ultima perioadă”. Acesta a solicitat constituirea unei misiuni internaţionale care să monitorizeze situaţia.
Afirmaţiile au fost făcute în debutul conferinţei “Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, care se desfăşoară la Landshut, Germania.

Leancă a cerut cu insistenţă participanţilor la negocierile în formatul 5+2 “,să desfăşoare fără întârziere o misiune internaţională de monitorizare a situaţiei pentru a identifica şi înlătura focarele de tensiune”, potrivit sursei.

Totodată, el a subliniat că în regiune comerţul joacă un rol esenţial şi a adăugat că pentru guvern este o chestiune de principii să asigure comerţul liber pentru toate întreprinderile din stânga Nistrului, inclusiv cu ţările din Uniunea Europeană.

“Afacerile şi oamenii nu trebuie să sufere din considerente politice”, a afirmat Iurie Leancă. În acest context, el a propus crearea unui grup de lucru mai restrâns care să se ocupe de monitorizarea comerţului şi exporturilor.

Premierul moldovean a îndemnat partea transnistreană să participe la elaborarea unor proiecte comune axate pe cerinţele populaţiei şi ale comunităţilor de pe ambele maluri, care urmează să fie propuse spre finanţare donatorilor şi partenerilor internaţionali.

Iurie Leancă are preconizată şi o întrevedere cu liderul separatist de la Tiraspol Evgheni Şevciuk, în măsură în care conferinţa va permite acest lucru.

Sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles