Israelul şi Palestina au ajuns la un acord pentru reluarea negocierilor de pace

Palestina si Israel. foto semneletimpului

Palestina si Israel. foto semneletimpului

Secretarul de stat american, John Kerry, a anunţat în urmă cu 2 zile că s-a ajuns la un acord pentru o bază de negocieri între palestinieni şi israelieni, fapt care permite relansarea oficială a discuţiilor, după trei ani de impas, relatează Al Jazeera şi Reuters.

John Kerry s-a aflat zilele trecute în Iordania, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Israelului şi ai Autorităţii Palestiniene, în încercarea de a-i readuce la masa de negocieri. Este a şase misiune de acest tip pe care o întreprinde în 2013 Secretarul de stat american.

„Am plăcerea să anunţ că am ajus la un acord ce stabileşte baza pentru reluarea negocierilor asupra statutului final între palestinieni şi israelieni”, a declarat Kerry într-o conferinţă de presă organizată la Amman.

Acesta nu a precizat termenii acordului asupra căruia au convenit cei doi actori, precizând că delegaţiile lor se vor deplasa săptămâna viitoare la Washington pentru o primă rundă de negocieri.

Surse din interiorul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, citate de Reuters, au afirmat că cerinţele palestinienilor fac referire la frontierele din 1967, oprirea colonizării şi problema deţinuţilor palestinieni.

Dacă în privinţa deţinuţilor palestinieni, oficialii israelieni s-au arătat dispuşi să acorde concesii, declarând sâmbătă că vor elibera un număr „limitat” de deţinuţi, în ceea ce priveşte celelalte revendicări palestiniene, israelienii sunt de neclintit.

În aceste condiţii, chiar dacă cele două părţi vor reveni la masa de negociere, este imposibil să se ajungă la un acord.

În plus, gruparea islamistă Hamas, care guvernează Fâşia Gaza, are o viziune mai radicală a acestei dispute, declarând că resping coexistenţa cu statul evreu.

Totodată, aceştia pun în discuţie autoritatea lui Mahmoud Abbas, afirmând prin purtătorul lor de cuvânt că ”Abbas nu are legitimitatea de a negocia aspectele extreme în numele poporului palestinian”.

Războiul dintre cele două tabere le-a marcat profund istoria recentă şi psihologia, iar în aceste condiţii, nu sunt dispuşi să acorde concesii majore unul-celuilalt. Politica externă după care se ghidează ambii actori este strâns legată de raporturile din trecut, pentru că memoria colectivă nu poate fi ştearsă.

Surse:Aljazeera, Reuters

 

Sergiu-Constantin Dur, InfoMondo

 

What Next?

Related Articles