Islanda – va depune cererea de aderare la UE

Parlamentul islandez a aprobat depunerea cererii de aderare a ţării la Uniunea Europeană, propusă de guvern, informează AFP şi Reuters, preluat de AGERPRES.


La finalul unor dezbateri maraton, în favoarea propunerii s-au pronunţat 33 de deputaţi, 28 au fost împotrivă, iar doi s-au abţinut.

În cazul în care candidatura islandeză va fi acceptată, islandezii vor trebui să se pronunţe asupra ei prin referendum.

Cele mai recente sondaje arată că populaţia este destul de divizată în privinţa aderării la UE. Mare parte din populaţie este rezervată, deoarece are unele temereri legate de politica UE în domeniul pescuitului. Mai exact, mulţi islandezi se tem că le vor fi îngrădite drepturile în acest domeniu.

 

 

Sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles