Isărescu explică tardiv cum România a fost aproape de un “infarct” economic în 2009

Mugur Isarescu un guvernator care stie ce vrea

Prezent la lucrările celei de-a opta ediţii a Forumului de Investiţii – Finance 2011 de la Bucureşti, organizat de ForumInvest, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, România a fost foarte aproape de un “infarct” economic în 2009, generat de oprirea bruscă a intrării de capitaluri străine (sudden stop), sau chiar de retragerea acestora.

Guvernatorul a explicat că “pentru o ţară cu un PIB de 110 miliarde de euro, este foarte greu să suporţi o scădere de 10 miliarde de euro, într-un singur an, a intrărilor de capital”.

Isărescu a precizat că, în 2009, nu a crezut semnalele agenţiilor de rating, care arătau că România se afla în pragul unei situaţii de “sudden stop”, şi România a reuşit să reacţioneze la timp, astfel încât fluxurile de capital au scăzut de la 16 miliarde de euro în 2008, la 5 miliarde de euro în 2009.
“Cheia care a evitat oprirea bruscă a intrării capitalurilor străine şi, în special retragerea acestora, a fost încheierea acordului cu FMI şi UE”, a spus guvernatorul BNR, care a subliniat că au fost cele mai scurte negocieri ale unui contract cu Fondul şi “au durat numai trei luni”.

Astfel, a fost asigurată intrarea în ţară a altor cinci miliarde de euro. “Putem afirma că şocul ar fi putut fi mai mic dacă accesarea fondurilor europene ar fi fost mai mare, deoarece acestea ar fi putut suplini o parte din intrările de capital străin care încetaseră”, a declarat Isărescu.

Rămâne întrebarea: ce a generat această oprire a fluxurilor de capital şi de ce statul român nu a făcut nimic pentru a-l stimula, din contră măsurile adoptate blocând şi mai mult economia.

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles