Iranul respinge în continuare acuzaţiile ce i se aduc

Iran - baza de la Parchin foto gandul

Emisarul ONU în Iran a declarat că nu s-a putut ajunge la nicio înţelegere cu această ţară pe tema programului nuclear pe care-l dezvoltă Teheranul. Totodată, acestuia i-a fost refuzată efectuarea unei vizite în baza militară iraniană de la Parchin.
Eşecul întrunirii dintre Iran şi cele şase puteri occidentale pe tema programului nuclear iranina a făcut să crească tensiunile în regiune.
O echipă AIEA a încercat să viziteze localitatea Parchin, la sud-est de capitala Teheran, unde se crede că Iranul desfăşoară diferite teste, în vederea dezvoltării armelor nucleare.

“De fiecare dată când echipa AIEA a cerut Teheranului să i se permită accesul la Parchin, a fost refuzată”, a spus directorul general Yukiya Amano.
Deşi iniţial, trimisul iranian la AIEA Ali Asghar Soltanieh, declarase că ţara sa doreşte să poarte discuţii cu oficiali ai ONU, în sensul prevenirii extinderii pericolului nuclear la nivel mondial, purtătorul de cuvânt al directorului general al AIEA, a spus că până la urmă nu iranienii s-au rîzgândit.
“În acest moment, nu s-a căzut de acord asupra vreunei întâlniri”, a spus Gill Tudor, purtătorul de cuvânt al lui Amano.
Iranul respinge în continuare acuzaţiile ce i se aduc, cum că în spatele laturii civile umanitare a programului său nuclear, ar dezvolta arma nucleară.

Sursa: REUTERS

What Next?

Related Articles