Întâlnire Obama – Monti la Washington

Obama si Monti la Washington. foto firstpost

Premierul Italiei, Mario Monti, a fost primit la Washington, de preşedintele american, Barack Obama. Pe agenda discuţiilor s-au aflat mai multe subiecte. Pe primul plan s-a aflat situaţia economică dificilă din Italia şi din Europa.
În conferinţa de presă ce a urmat întâlnirii Barack Obama a declarat că “relaţia dintre Italia şi SUA nu a fost niciodată mai puternică”.
“Personal, am mare încredere în calităţile de lider ale premierului italian, în capacitatea sa de a conduce ţara în această perioadă dificilă şi de a stabiliza situaţia economică”, a spus Obama.

La rândul său, Mario Monti a spus că relaţia italo-americană “este deosebit de importantă şi pentru Italia”.
“Toate progresele pe care le vom putea face, astfel încât Italia să fie mai modernă, mai stabilă şi mai orientată spre creştere economică, sper că îi vor face pe toţi cetăţenii italieni sau italo-americani mândri de originea lor”, a adăugat Monti.

Barack Obama şi Mario Monti au mai discutat despre situaţia din Siria, cea din Libia, despre eforturile Italiei în Afganistan şi Kosovo şi sancţiunile la adresa Iranului, potrivit RADOR.

 

Sursa: RADOR

What Next?

Related Articles