Imaginea tristă a Ungariei văzută în Oglinda UE

Libertatea de expresie in Ungaria lui Orban. foto setyourfreenews

Modul autoritar de conducere al premierului maghiar Viktor Orban a fost asemănat cu cel al dictatorului Nicolae Ceauşescu într-un articol din Le Monde, varianta electronică. Iar Ungaria a devenit “ţara tristă” din Oglinda UE.

Dacă în urmă cu un an chiar şi cei care nu făceau parte din Fidesz, apreciau că este nevoie de un lider puternic, acum au ajuns să îl numească pe Orban ca fiind un “Viktator”.

Mulţi l-au votat deoarece credeau că nu vor mai trebui să se teamă de tinerii neonazişti. Orban a scăzut substanţial în sondaje.
În rândurile ungurilor mai sunt cetăţeni care cred în victoria democraţiei şi care aşteaptă alegerile din 2014 cu seninătate pentru a se elibera de populismul Fidesz.
“Guvernul nu numai că nu este condus cu o dorinţă de democraţie, ci cu o totală lipsă de scrupule”, comentează autorul articolului.

Orban a “îngrădit” Curtea Constituţională de toate puterile prin care aceasta i-ar fi putut împiedica manevrele sale politice.

A “spart” Consiliul bugetar pentru a avea control exclusiv asupra acestuia, a restrâns libertatea presei, a decapitat justiţia şi a numit “părinţi, prieteni şi clienţi” în principalele posturi de judecători.

“Guvernul încearcă să mutileze independenţa Băncii Naţionale, protejată inclusiv prin tratate internaţionale, şi chiar remodelează legea electorală, care face Fidesz inamovibil, cel puţin prin mijloace democratice” se mai arată în articol.

În plus, de la 1 ianuarie Ungaria are o nouă Constituţie, care prevede că numele ţării nu mai este Republica Ungară. Primele măsuri au fost deja luate în administraţiile publice, pentru a implementa această schimbare, astfel că, de exemplu, tribunalele nu mai pronunţă deciziile în numele republicii.

“Este ca şi cum am trăi în România lui Ceauşescu”, conchide autorul articolului.

Sursa: Le Monde online

What Next?

Recent Articles