III. SUA, comunitate internaţională şi noul lidership iranian

Iran si Sua. foto ghimpele

Iran si Sua. foto ghimpele

Tendinţele recente create de existenţa programului nuclear iranian au dus sectorul neproliferării armelor nucleare într-un moment de criză. Practic, pentru a susţine restricţiile internaţionale în ceea ce priveşte armele nucleare, este necesară adoptarea de către SUA şi de către partenerii internaţionali, a unor măsuri realiste, eficiente şi concrete pentru a elimina lacunele din tratatele, instituţiile şi parteneriatele existente în acest domeniu.

Cu toate că Iranul şi-a asumat anumite obligaţii în cadrul Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare (TNP), printre care şi aceea de a nu se dota cu arme nucleare, acesta ”nu şi-a respectat obligaţiile juridice de a declara toate activităţile nucleare, inclusiv materialul nuclear, şi de a le plasa sub controlul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA)”. Riscurile de proliferare legate de programul nuclear iranian reprezintă o sursă de insecuritate şi un factor de risc major la adresa securităţii internaţionale, mai ales că ultimele rapoarte AIEA au oferit ”informaţii concrete ce indică faptul că Iranul continuă să desfăşoare activităţi legate de dezvoltarea unui dispozitiv exploziv nuclear”. 1

Trebuie reamintit faptul că America a fost şi este considerată, jucătorul-cheie care dă tonul în politicile şi poziţiile externe ale unor actori din sistemul internaţional. Cu toate acestea, dinamica mediului de securitate, creşterea numărului de puteri emergente şi schimbarea naturii ameninţărilor îi modifică această poziţie privilegiată.

În consecinţă, SUA trebuie să înţeleagă că politica externă şi de securitate iraniană este una raţională, prin care acesta îşi promovează în exclusivitate interesele naţionale. Atât ea, cât şi comunitatea internaţională trebuie să ofere Iranului o a doua şansă, astfel încât să de ajungă la un angajament pe termen lung, productiv şi de succes pentru ambele tabere.

Pe de altă parte, comunitatea internaţională ar trebui să dea dovadă că doreşte rezolvarea imediată şi eficientă a acestei situaţii, prin impunerea unui număr limitat de sancţiuni, care vor îmbunătăţi nivelul de trai al cetăţenilor iranieni. În altă ordine de idei, acest lucru va reda încredere Teheranului şi îi va putea oferi un statut egal la masa negocierilor.

În paralel cu aceste aspecte, demnă de luat în considerare este poziţia noului preşedinte iranian ales, Hassan Rouhani. O scurtă analiză a declaraţiilor sale oficiale, subliniează necesitatea schimbării direcţiei politicii externe şi concentrarea atenţiei decidenţilor politici de la Teheran către bunăstarea cetăţenilor iranieni şi dialog cu ceilalţi actori ai sistemului internaţional.2

În altă ordine de idei, există posibilitatea ca guvernul de la Teheran să se îndrepte cu paşi mărunţi, dar siguri, către un nou început. Concepte precum libertatea presei, libertatea de circulaţie sau creştere economică s-au vehiculat în ultima vreme în declaraţiile liderului politic iranian.

Remarcăm aşadar, că preşedinţia lui Ahmadinejad a lăsat în urmă un nivel ridicat de corupţie în interiorul ţării, dar şi un Iran dornic să devină un stat prosper şi liber. Practic, schimbarea generată de alegerea lui Rouhani poate fi de bun augur, atât pentru dezvoltarea internă a Iranului, cât şi pentru crearea unui lidership politic iranian care să aibă în vedere securitatea economică şi socială a cetăţenilor săi, şi reducerea presiunii create de prezenţa sancţiunilor internaţionale.

Lecţiile oferite de către mişcările sociale din zona Orientului Mijlociu trebuie să devină repere fundamentale pentru noua conducere. Iranul nu poate să mai rămână izolat şi dornic să îşi dezvolte un program nuclear care nu se supune prevederilor dreptului internaţional.

O posibilă soluţie pentru această situaţie tensionată trebuie pusă în discuţie la masa negocierilor internaţionale. Consecinţele măsurilor punitive implementate de către comunitatea internaţională, au avut efect în primul rând asupra cetăţenilor iranieni şi asupra nivelului de trai din interiorul statului.

Moderaţia şi deschiderea vor trebui să fie două elemente cheie ale politicii externe promovată de către Teheran. Arhitectura mediului de securitate internaţional suferă modificări constante, iar rigididitate vechii conduceri politice iraniene trebuie să râmână de domeniul trecutului. Alegerea unui preşedinte cumpătat şi calculat în deciziile sale politice sau strategice poate fi un prim pas în rezolvarea acestei situaţii ce pare a nu a avea sfârşit.3

Din aceste considerente, programul nuclear iranian, va râmâne un subiect controversat pe agenda de securitate a comunităţii internaţionale, dar mai ales pe cea a SUA. Cu toate acestea, provocarea de a gestiona în mod eficient şi productiv pentru ambele tabere, tensiunile create de existenţa programului nuclear iranian va fi un aspect care trebuie să aibă întâietate.

 

Todirică Livia, InfoMondo

What Next?

Related Articles