“Hristos a Înviat!” pentru unii – “La mulţi ani!” pentru alţii

flori de Florii. foto gingasia blogspot

După ce 2 ani la rând – 2010 şi 2011 – Paştele a fost sărbătorit de toţi creştinii – fie ei ortodocşi, catolici, greco-catolici, evanghelici sau reformaţi, fie de cultele neoprotestante – în aceeaşi zi, în acest an Paştele este sărbătorit doar de creştinii catolici, evanghelici şi reformaţi, pe 8 aprilie.

Se pare că următorul an în care Paştele va fi din nou sărbătorit în aceeaşi zi va fi în 2014, când Sfânta Sărbătoare a Paştelui va fi în 20 aprilie.
Pentru restul creştinilor, azi este ziua de Florii, ziua intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim.
Deşi nu prea am înţeles de ce mai marii bisericilor nu au putut să cadă de acord  – vis-a-vis de data sărbătoririi Sfintelor Paşti, aşa cum de exemplu se întâmplă cu ziua de Crăciun – mă bucur că azi este o zi de sărbătoare. Şi, cu toate că vremea de afară , meteorologic vorbind, este urâtă, vreau să le doresc tuturor cititorilor, o zi senină în suflete şi în gând!

Aşadar, “Hristos a Înviat!”  pentru catolici, sau “La mulţi ani!” tuturor celor ce poartă nume de flori.

 

Sorina Bruj

What Next?

Recent Articles