Haiducul modern

Mos Nicolae. foto turnucustiri

Dacă tot e zi de sărbătoare,  Ziua de Sfântul Nicolae,  pe lângă tradiţionalul de “LA MULŢI ANI!” adresat tuturor ce poartă acest nume, vă propunem o scurtă şi plăcută lectură (sperăm!) scrisă de unul dintre prietenii infomondo.ro.
Alaltăseară, în blocul vecin, unde locuiesc şi prietenii mei Piticu şi Sandu, o familie de tineri a avut petrecere. Muzică diversă, dar muzică bună, fără fiţe şi manele. Târziu în noapte, lăsând calculatorul să-şi mai tragă şi el sufletul, am ieşit în balcon să fumez şi, de ce nu?! să ascult şi ceva muzică bună, mai ales că la mine în casă toată lumea dormea şi nu puteam asculta muzică…

Nu mică mi-a fost surpriza când, la un moment dat, la petrecerea tinerilor am auzit cântecul „Amintire cu haiduci” al lui Valeriu Sterian, una din melodiile generaţiei mele. Mirarea a fost şi mai mare când tinerii au început şi ei să cânte:

„În codru’ verde nu se mai pierde,

Nu se mai vede urma de cal,

Pe la izvoare nu mai apare

Umbra călare a vreunui haiduc” etc.
M-am bucurat ca un copil ascultând această frumosă melodie şi, mai ales, auzindu-i şi pe tinerii aceia cîntând. M-au podidit amintirile într-o clipă. Fireşte, nu amintiri personale cu haiduci, ci amintiri ale unor clipe, momente din anii trecuţi în care eu şi prietenii mei cântam acest cântec: fie la diverse chefuri, fie la mine la ţară, fie în şcoala militară sau la întâlnirile (revederile) de peste ani ale Clasei noastre “F” de la Liceul Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza etc.

Nu cu mult timp în urmă, la ţară fiind şi ascultând această melodie, Emil – fratele meu – îmi spunea: “De mic copil îmi doream să fiu haiduc să merg călare pe un cal prin sate, sau prin pădurile noastre, să am un pumnal argintiu şi o flintă purtate la brâu! Să am o curea lată şi o cămaşă albă aşa cum am văzut în filmele cu haiduci…! Aia, da, viaţă!!! Câteodată îmi pare rău ştiind că haiducii nu mai există şi că eu nu voi putea deveni niciodată un haiduc!… Minte de copil, mă mai amuz şi eu!”

Ieri după-amiaza, în baza anunţului de la tv de “cod colorat de vreme bună”, eram cu prietenii mei Ilie, Piticu şi Sandu la o bere. Printre altele, le-am povestit şi despre această melodie şi despre fratele meu. În treacăt fie spus, uneori la câte o bere mai… lungă începem şi noi să cântăm, inclusiv această melodie cu haiduci…

– Cui nu i se face pielea de găină la aceasta melodie, zise IIie? E un cântec frumos precum Caraimanul cum ar zice prietenul nostru Marian, poetul, este un cântec pentru mine, pentru tine, pentru toti cei la care încă mai bate în piept o inimă de român… Ce vă uitaţi aşa la mine?! Ştiu că şi voi simţiţi la fel, doar vă cunosc foarte bine! Ce frumos! Ascultând sau cîntând această piesă, suntem parcă transportaţi în istorie, în legendă! Mă şi văd pe la mine la ţară, la Văleni. Ai văzut Dorele ce locuri frumoase sunt şi la mine acolo în Olt! Devenim parcă mai încrezători în noi, mai curajosi, parcă începem să ne aducem aminte de locurile unde am copilărit… Ce păcat că prezentul devine pe zi ce trece tot mai rece şi mai… gri…

– Eu, care de când mă ştiu, numai în Cartierul „Apărătorii Patriei” am locuit, zise Piticu, nu am porniri din acestea romantice către sate şi păduri, dar pot să spun că asta  e o melodie de haiduci… nu e genul pentru „cocalari”, cum le zice actorul acela, Mihai Bendeac. Melodia asta o simţi şi o trăieşti cu toată fiinţa!

– Măi băieţi, interveni Sandu, dacă acum ar învia Vali Sterian şi ar vedea cum a ajuns ţara asta, ar dori să mai moară o dată!

– Nu eşti cam dur?! întreb.

– Nu cred. Uitaţi-vă, vă rog, cel puţin aici, în Bucureşti. Câtă incultură, răutate, invidie, snobism, laudă goală, ipocrizie, laşitate, luptă oarbă pentru bani, manipulare prin media, câţi pseudo-oameni, câţi manelişti, (atenţie, nu mă refer doar la cei care cântă manele, ci la stilul „manelist”, pentru că a devenit un stil!!!), cât compromis pentru nimic, câţi oameni care merg orbeşte în turmă! Ăştia sunt românii de azi! Asta am reuşit să facem din “democraţia” pentru care oameni adevaraţi au murit!? Unde s-au dus, unde-au apus…

– Opreşte-te Sandule, mai trage-ţi sufletul că se încălzeşte şi berea. Tu, deja, te-ai înfierbântat, zise Piticu.

– Prin definiţie, am zis eu încercând să mai temperez spiritele, un haiduc era un om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, își părăsea casa și trăia în păduri, singur sau în cete, jefuind pe bogați și ajutând pe cei săraci cu o parte din pradă. Parcă aşa am învăţat noi la şcoală. Haiducii ar fi categorisiţi, scurt, tîlhari la drumul mare, un amestec de banditism si social si, poate chiar de, patriotism… Şi, totuşi, unde s-au dus când au apus anii de sus ai gloriei lor?…

– Pe de altă parte, mă tem că Sandu cam are dreptate, continuă Ilie. În general, în  jurul meu văd doar grupuri de interese care “jefuiesc” de la cei multi şi mai săraci pentru a se imbogatii, deci definiţia amintită ar mai fi sau nu valabilă…?

– Habar n-am, interveni Piticu, ştiu doar că nu mai sunt haiduci ca altădată, dar (pentru că trebuie să existe şi un „dar”!) există doar… “haiducie”…

– Ia mai zi, măi, o dată! izbucni Sandu.

– Azi, reluă Piticu, calm şi un pic teatral, deci în aceste vremuri tulburi şi triste pentru ţară, sunt jefuiţi săracii, adică oamenii de rând de la oraşe şi sate, cei care formează electoratul, adică votanţii tăticu’ ăia de-i aleseră pe cei de la putere, inclusiv de la noi din “Apărătorii Patriei”. Sunt jefuiţi spre a genera îmbogăţirea rapidă, rapidă a unor “ploşniţe” care atârnă pe diferitele crăci ale ierarhiei sociale şi economice. Pe scurt şi pe româneşte zis: bogaţii iau de la săraci şi bagă în conturile lor. În noua haiducie, este însă ca şi pe vremuri. Aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie! Credeţi că îi pasă cuiva de ,,ăi mulţi şi desculţi”? Apoi, tot ei constată că nu mai sunt bani pe nicăieri şi nu mai au pe cine să jefuiască.

– Şi unde mai pui, adăugă Sandu, că toţi se laudă că au adus bani în ţară. “AM ADUS BANI ÎN ŢARĂ, inclusiv fonduri europene!”. Luaţi pe rând, nu e unul care să nu fii enunţat chestia asta. Să ne mai întrebăm de ce suntem în găleata datoriilor dacă s-au atras atâtea “investiţii” şi a duduit economia în ultimii ani? De 20 de ani duduie “ingineriile financiare” prin firmele capuşă. Cel puţin să nu ne mai ameţească de cap cu aberatia asta… În ultimele două-trei luni au lăsat-o mai uşor cu atragerea fondurilor alea…

– Hai că ne-am încins prea tare, zise cu vocea-i calmă Ilie! Aţi uitat că suntem doar la o bere veselă în cartier?! Ziceaţi de „haiducie”: păi, la orice nuntă, după o sticlă-două de vin, până şi cel mai „prăpădit” român devine haiduc-pur-sânge. Fură mireasa, cere răscumpărări… Şi după aceea… haiducia în formă maximă, cântă cât îl ţin curelele “Puşca şi cureaua latăăă…”, până îşi aduce aminte şi începe să plângă  “Ce bărbat AM FOST odatăăă…”

– Pe bune, cum ar arăta un haiduc, azi?! ne surprinse Sandu cu întrebarea.

– Iar începi? zise Piticu.

– Nu, dar îmi place cum sună, îmi place ideea… Cred că nu bunicii noştrii şi-au pierdut tradiţiile, istoria şi religia. Ei le-au purtat în continuare în suflet. Noi, cei de acum, suntem marii perdanţi, noi nu prea mai avem tradiţii, istorie, religie.

– Un haiduc astăzi?! Ţinând cont de “modelul clasic”, l-aş asocia, zise Ilie, cu un avocat pus in slujba celor săraci şi năpăstuiţi care, din păcate, nu au bani şi nici nu prea ştiu ce să facă cu dreptatea care o au şi nu o primesc decât în urma unui proces, şi uneori nici atunci…

– Seamănă puţin a utopie, dar poate fi o variantă, spuse Piticu. Haiducii clasici nu mai sunt, sunt haiduci noi, adică setaţi invers! Au apărut noi categorii: aşa cum s-a spus mai devreme, unii dintre noii haiduci (cei mai mulţi) iau acum de la săraci şi se îmbogăţesc, devenind „milionarii” zilelor noastre, chiar dacă este vorba şi despre milionarii de carton. Nu li se mai spune „Haiducii lui Şapte Cai”, ci haiducii lui „Şapte case”, milionarii din Pipera (spre exemplu), milionarii din vămi, milionarii din autorităţile centrale şi locale, din bănci, din guven sau parlament, din justiţie etc. Unora le-aş spune  „haiducii lu’ şapte autocare, 20 de mii de hectare şi-o vale adâncă”. Ideea de bază este că “au haiducit” o ţară bogată numită România, în interes propriu.

– Şi nimeni, sau aproape nimeni, nu le-a zis nimic! interveni Sandu. Suntem cum zicea prietenul nostru, poetul: “Suntem ţanţoşi, blegi şi trişti!… “

– Şi, ca să închei subiectul, continuă Piticu, alţi haiduci moderni se numesc „recuperatori” care, fireşte, tot de la cei în dificultate adună fondurile, bunurile.

– Zice la un moment dat în cântec “Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele”, dar părerea mea (zisei) este că pistoalele, pumnalele, nu vor ajuta in construirea unei temelii puternice pe care să se poată ridica un viitor, e nevoie de alta “arma”… de aceea nu se mai vede umbra de haiduc… Poporul român are nevoie de cultură, de istorie. Recentele rezultate de la bacalaureat pe lângă buimăceala şi supărarea produsă ne-au arătat cât de mult ne-am îndepărtat de cultură, cât de mult s-a şubrezit sistemul de învăţământ. De aceea ne “haiducesc” toţi şi ne prostesc toţi! Este mai uşor pentru noii haiduci să mintă nişte inculţi, decât nişte oameni cu carte. Eu, totuşi, am convingerea că şcoala românească nu scoate tâmpiţi, cum spunea cineva! Suntem ceea ce suntem. Suntem ceea facem, nu ce vrem să facem. În teorie suntem foarte buni, faptic… ne cam  tîrâm… şi nu ştiu când vom fi iarăşi pe picioarele noastre. Suntem prea preocupaţi să ne facem rău între noi… şi asta ne consumă toata energia… Nu Europa ne calcă în picioare, ci tot… haiducii noştri. Şi aşa de bine ne pricepm la chestia asta… Ne tot tăiem singuri creanga de sub picioare. Mai e mult timp, dar important e că lumea începe să se trezească şi asta e suficient, deocamdată. Staţi că vin alegerile acum. Să vedeţi “distracţie” şi declaraţii ciudate din partea celor care până nu de mult aveau puterea şi răspundeau de atragerea acestor fonduri! Sper ca românii să se treazească, să se deştepte, cum zice la … Imn!!! Lumea a început să se sature să fie minţită de la un mandat la altul şi asta nu poate decât să te doară. Şi în clipe ca astea ne dorim un HAIDUC adevărat… să ne aduca aminte că suntem Români.

– Doar de un haiduc crezi că am avea nevoie, zise Ilie? Păi, nu… Ne-ar trebui o… divizie blindată de haiduci…! Păcat că nu mai avem sânge de haiduc în noi… Dar cine stie!?

În rest berea a fost bună!

Astfel de cântece ne aduc aminte că am fost odinioară altfel…

Dorel Pietrăreanu

What Next?

Related Articles